Exista acel moment ciudat, inexplicabil, ce te poarta cu el, pana-ntr-acolo incat nici macar nu mai stii de tine; nebunia care indata ce a trecut te lasa secatuit de orice urma de vointa. In timpul careia nu mai stii de tine, de ce este in jurul tau, de bine sau rau. Nu te mai stii, nu te mai recunosti, nu vrei sa te mai privesti tocmai pentru ca nu e nimic acolo. Starea de profunda pustiire.
Ca si cum te-ai invarti in loc...cazi...insa nu se opreste! Simti in continuare vartejul ametitor. Nu ramane nimic in urma. Doar sec si gol...si durerea de cap.

M-am trezit...

Acum cateva luni, un status ce avea aceste versuri ma trezea mereu din euforia mea bonavicioasa. Acum ca sunt treaza si euforica, se prea poate sa inteleg mai multe.

Tout ce qui maintenant
Te semble déchirant
Demain sera pour toi
Un souvenir de joie

:)

Titlu...? ! ? NU

Azi sunt darnica. Am sa impartasesc oricui vrea sa ma asculte, dar mai ales celor ce nu vor, gandul meu de dimineata.
Am stat locului o clipa si m-am gandit la inconstienta, la neputinta noastra. La cum alegem sa trecem peste durere, infrangere, umilinta. In cele mai neasteptate moduri, asta este cert, bineinteles, sub influenta propriei personalitati. Cea mai usoara cale de vindecare: invinovatirea, foarte rar autoinvinuirea. Cum sa fie altfel decat linistitor gandul ca cineva este vinovat pentru...orice. E aproape firesc sa se intample asa. Doar ca nu ne multumim doar cu asta. Nu!! Trebuie sa reusim sa-l facem pe el, pe "vinovat" sa se resimta. Si daca el nu vrea? Ca doar e fara scrupule, un marsav si un meschin...in astfel de cazuri, de urgenta, apelam la artileria grea...cumva, trebuie sa-si dea seama, miselul. Pana la urma, nici macar nu stiu ce doare mai mult: suferinta ta sau modul in care aceasta se manifesta? Amar este gustul propriei injosiri, pentru ca in definitiv cu asta ramai: cu sentimentul a tot ce ai facut si a ramas fara raspuns, a tot ce erai gata sa sacrifici si ai sacrificat, fara a schimba ceva.
Ce nu te omoara, te face mai puternic? Nu. Te face mai batran. Iti mai fura o zi din copilarie. Am o furie nemarginita asupra incapacitatii de a-ti controla simtirea, dar mai ales asupra sentimentului de dupa, cand ajungi, inevitabil sa te gandesti: "pentru ce tot?". Tristul adevar e ca ne aducem foarte rar aminte de ce se presupune ca am invatat, asta daca invatam vreodata ceva. Nu facem decat sa-i furam copilului din noi o zi, sa-l imbatranim.
Oare e atat de greu sa ne oprim, macar o clipa si sa ne amintim cum era atunci cand parea totul posibil, cand stiam totul dintr-o privire, cand ceea ce ne apara era tocmai inocenta si fragilitatea?!? In mod sigur un copil s-ar descurca de minune in locul nostru. Ce-i drept, noi dezvoltam aptitudini complexe, insa le uitam pe cele elementare, ale sufletului. Si-apoi, nu e ca si cum ar trebui sa ramai un copil, ci sa pastrezi esenta a ceea ce ai fost. Mi-e cu neputinta sa cred ca anii au o asa mare influenta asupra noastra, ca minutele, orele si lunile care trec ne fac sa uitam chiar atat de mult.
Cum sa-ti uiti sufletul? Si daca totusi faci asta, nici macar locul unde l-ai uitat nu ti-l amintesti? Pentru ca el e al nostru. Probabil singurul lucru in totalitate al nostru e sufletul. In momentul in care nu mai ai vesti de la el, e clar ca l-ai uitat pe undeva. Mai cred eu ca nu-l dai nimanui. Nici macar cand iubesti; este poate, o metafora simpatica, insa sufletul ramane al tau. Asta pana in momentul in care uiti de el, nu-l mai cunosti. Nu te mai cunosti. Ce te face sa crezi ca altcineva e vinovat de asta? Durerea e ciudata si ia forme si mai ciudate.
Intelege-te si accepta-te. Opreste-te putin. In definitv, nici macar nu e greu.
Am plecat la joaca...

Pentru voi

Vreau si eu un mar verde cu gust de mar rosu. Te vreau pe tine asa cum esti. Am nevoie de departare pentru a fi aproape si de tine pentru a zbura.
Desenam clipe, le punem in sertar pentru mai tarziu. Visam acum si ne jucam cu fluturi. Cantam si radem si suntem fericiti. E filmul nostru, jocul nostru in care ne stabilim regulile dar mai ales NEregulile. Si zbor si pentru prima data nu sunt singura si pentru prima data plang de fericire si...
Vreau un cer colorat si o acadea. Sa ma joc pe strada vreau.
Cum sa fie rau si complicat cand totul e simplu si frumos? Cliseu sau nu, depinde doar de noi...in totalitate!
Am invatat mult. Poate nu tot ce trebuia invatat, insa, am invatat ce stim dintotdeauna si uitasem pentru moment. Iubirea chiar e totul, doar sa stii sa o respecti si intelegi.
Probabil sunt binecuvantata mai mult decat speram, fiindca voi doi, m-ati facut sa vad din nou minuntea acestui lucrusor asta atat de mic numit incredere.
Vreau sa zbor! Cel mai mare vis al meu.... Dar stii ce? Azi cred ca am sa pot. Simt si stiu asta. Mai stiu ca nu sunt singura si ca dincolo de tot ce stiti voi, oamenii realisti, adultii responsabili, exista lumea aceea minunata. Nebunie, ignoranta, aiureala, imaturitate...nici macar nu-mi pasa. Nu vreau sa cunosc lumea voastra, nu o vreau. Am fost acolo si nu mi-a placut. Deloc! Raman aici la mine, unde cerul nu e niciodata prea sus, unde zambesc si colorez secundele. Copilaria? Niciodata nu se termina. Sa ma maturizez? Sa ma trezesc, spui? Sunt poate mai treaza decat vei fi tu vreodata...poate.
Vreau o inghetata cu gust de Luna plina...pentru voi, doi.

                Trec 

Nu este despre inceput sau sfarsit
Ci despre starea de mijloc
A Celui Puternic
Cand nu te sperie moartea

Din Tine s-a nascut durerea
Prin ea voi trece
Caci m-ai ales sa stiu pacatul
De-a nu mai crede

Toate de-ar fi la fel
Nimic nu e ca la-nceput.

Din legea firii sunt nascuta
Ma-mbrac cu clipa abia trecuta
Intotdeauna las in urma
Tacerea gandului si vantul.

Minunea mea

Haide sa vorbim! Despre ce credeai ca va fi si ce e acum. Despre cum vedeai totul. Despre ce esti.
Crezi ca te cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Simti mereu nevoia sa ma caracterizezi pe mine. Si daca eu sunt gri spre negru, te cureti tu automat.
Haide sa vorbim! Sa-ti spun ca doar tu contezi. Ca sunt asa cum ma desenezi. Si ca fraza mea fara noima iti va rasuna vreodata in gand. Si te vei gandi unde ai auzit asta. Hai sa vedem de ce ne-am intalnit. Hai sa ne certam cu destinul...sau cearta-ma pe mine. Sunt gri spre negru. Asa ma vrei tu. De ce sa-ti arat culorile?
Ma cunosti mai bine decat te cunosti. Insa stii atat cat vezi?
Eu nu renunt la tine...dar renunt la mine. Ma vrei asa cum m-ai desenat tu, nu asa cum sunt eu.
Ma cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Calea ta e cea de urmat si tu hotarasti binele si raul, tii adevarul si drumul drept in mana stanga.
Atat de ocupat sa ma vezi pe mine incat uiti de tine, de ce vroiai, de cum sperai. Si eu?
Eu merg pana la capat. Am sa fac totul. Pentru tine. Pentru ca meriti si pentru ca eu te vreau asa cum esti.
Ma cunosc mai bine decat o vei face tu vreodata, decat crezi ca o faci sau ai facut-o candva. Pentru ca nu m-ai privit niciodata. M-ai desenat doar.
Am sa fac totul, pentru ca nu cunosc alta realtitate pentru noi, decat cea urmatoare. Si in realitatea asta, am sa fac totul pentru tine, am sa incerc orice. Nici macar nu mai vreau sa ma vezi, sa ma stii. Vreau insa sa te vezi.
Esti unde ai fost intotdeauna si unde vei fi mereu, in locul pe care nimeni, niciodata nu ti-l va lua.