The need in me...

Sweet dreams before Christmas

sha la la la

Suflet mic

Hai sa facem poze la nisipul de pe strada!!! Poate ne plateste cineva si ne imbogatim. 

Vreau sa scriu despre Iepurasul de Pasti. Ba nu. Despre Mos Craciun vreau sa scriu, despre minunatii oameni din jurul meu, de ieri si de acum cativa ani, caci putini au fost, pe cale de extinctie se afla.

Am anul asta o pata pusa pe Mos. Pentru prima data. Pentru prima data nu vreau sa-l mai ajut; ia sa-si mai caute si alti spiridusi, ca anul asta nu pot gasi "magia" pentru a face cadouri. Nu merge si gata. Vreau doar sa ma ingrijesc de bradul meu familial si atat. S-a cam mirat Mosul de ce lucrez cu jumatate de norma; i-am spus ca de fapt e full time. Am un suflet mic, nu incap multi oameni acolo, a oferi presupune a fi si asa mai departe. 

Da. Nu e nici amuzant, nici inteligibil articolul asta. E doar fireasca observatie, constatare, remarca. 

                                                    

ce-am visat aseara...

Noapte. Fara vise si fara lumini. Noaptea cea mai intunecata. Acordurile pianului revin iar si iar, intr-un continuu vartej. Reusesc sa trezeasca cele mai bine ascunse si nefiresti sentimente ce le-ai avut vreodata. Nu dor, plutesc, intr-o ordine fireasca, asemeni notelor. Linistea cea mai acuta, in care esti doar tu cu muzica, intalnirea atat de simpla si totusi greu de atins. Puritatea instrumentului, divinitatea sunetului, intelegerea, constientizarea. Desavarsirea nu poate fi atinsa de fiinta umana. O mica glumita a destinului: supliciul de a fi creator, insa de a nu fi nicicand asemeni. Frumusete in stare pura, intangibila. Dependenta. 

Cautari. Continua incertitudine. Raspunsuri. Raspunsuri multe de tot. Jumatate dintre ele nasc alte intrebari. Cercul nesfarsit. 

Intotdeauna muzica, dumnezeiasca muzica.

                                                       

sweet is in the air

   Nici macar nu trebuia sa scriu asta, e de la sine inteles. Lucruri micute, asupra carora in mod firesc, organic, nu te opresti prea mult. Cum ar fi starea mea azi, sau de maine sau de mai stiu eu cand...sau ideile mele amarate. Simt nevoia sa le scriu, dar de ce nu le scriu pe o foaie de hartie pe care sa o vada doar cei doi ochi ai mei?

Inca ceva ce nu inteleg e de ce cred unele fiinte ca acele fraze scrise le definesc. Ciudata idee. Ca si cum cele cateva cuvinte puse laolalta spun ceva despre tine, despre ce naiba se petrece in capul tau. Ca sa fie totul clar: nu scrie lucruri care nu te reprezinta! Dauneaza grav si...atat. Doar nu o mai face! 

Nu pot intelege de ce se ascund oamenii chiar si de ei insisi. Care e scopul? TREBUIE sa pari destept, prietenos, realizat, cu orice pret? Adica...daca nu arunc cu idei geniale si neologisme al caror sens abia l-am aflat, nu am chef sa fiu prietenoasa, nu am un extra-mega-job care in nomenclatorul COR nici macar nu exista, ar trebui sa resimt un handicap?

Este  evidenta pregatirea unui om, fara sa fie nevoie de indicatoare luminoase. Si la fel de evident, cei care stiu putin, vor sa si arate asta. 

Ca oamenii se ocupa prea putin de sufletul lor, simt ca nu mai are rost sa tastez. Sau poate m-am nascut eu prea tarziu, epoca asta ma depaseste si nu ma integrez. 

Una peste alta, sunt aspecte care pur si simplu...sau mai degraba doar simplu, nu fac decat sa ma convinga de faptul ca nu se prea stie care e limita penibilului si se tot alearga peste ea.

In incheiere, as dori sa subliniez respectul pe care il port oamenilor care sunt prieteni cu

    ,caci a lor e intelepciunea si linistea.