miercuri, 28 octombrie 2009

Pixar ruleaza fin

Linkuri de întoarcere către această postare
Am reusit sa vad celelalte 2 Ice Age...mai bine nu le mai vedeam. Daca primul Ice Age a fost simpatic,  Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs si  Ice Age2: The Meltdown  nu mi s-au mai parut amuzante; am vazut ca 3-ul are o nota mai mare decat 2-ul, dar nu inteleg de ce, pentru ca nu mi se pare mai bun, dimpotriva.  In afara de asta, inca de la Ice Age 1   nu mi-a placut veverita.

Am vazut insa si Monsters, Inc si Up si raman la parerea ca Disney si Pixar fac cele mai faine animatii; daca e sa amintesc si de Wall-E, I rest my case.
So...enjoy being up! :)
 

marți, 27 octombrie 2009

urmeaza statia Aiurea...ultima statie

Linkuri de întoarcere către această postare
Imi plac autobuzele care au un capat de linie circular...mi-ar placea sa aibe ambele capete de linie circulare dar nu se poate...e bine si cu unul. Privesc diversele situatii sau etape, la fel de circular. Exista o dubla posibilitate: fie privesti totul pornind de la un punct, pentru ca totul apoi cercurile concentrice sa ia forma unei tornade la capatul careia te dezintegrezi, fie invers: pornesti de la nemarginire, prin cercuri tot mai restranse pana ajungi un punct. Prin ochelarii mei colorati, eu privesc totul din prisma primei perspective. Asta a fost o lunga introducere pentru a spune ca eu ma aflu intre cercuri...nici nu s-a terminat cel mic, nici nu a inceput urmatorul mare. Si nu e bine. Tot facand echilibristica pe cercuri, simt nevoia permanenta de certitudini. Da, da. Oricat de utopic ar parea, asta e. Sunt unul dintre cei mai nesiguri oameni pe care ii cunosc. Nu am sa insir aici nesigurantele mele, ca nu vreau. E bine sa afisez o imagine de om curajos, asa am auzit. Insa trebuie sa gasesc, sa primesc certitudini. Altfel ajung ca acum: o semidepresiva care nu are habar de nimic. Ma simt ca un hamster intr-o rotita: alerg si nu se intampla nimic. Sunt uneori atat de obosita, incat cand ma culc, sper in mod stupid ca am sa ma trezesc si mainele o sa fie altfel.
Imi mai amintesc cateodata cati ani am si ma sperii. Ce ar trebui sa fac acum? Ce se presupune ca faci la 22 de ani? Pentru ca raspunsul meu e sa ma intorc la gradinita. Sau cumva, sa nu trebuiasca sa fac ceva...sa urmeze ceva presabilit. "Voi fi langa tine in fiecare noapte" si "pentru totdeauna" sunt certitudini pentru mine. Certitudini care ma fac sa fiu curajoasa si sa nu ma mai gandesc cu groaza la cum am sa ajung la cercul urmator.

Daca traseul autobuzului ar fi un cerc, n-ar trebui sa mai cobor niciunde.


BRAHMS-VALS
Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 23 octombrie 2009

luni, 19 octombrie 2009

L'Ennemi public n°1

Linkuri de întoarcere către această postare
Stranger, stop and wish me well,
Just a prayer for my soul in Hell.
I was a good fellow, most people said,
Betrayed by a woman all dressed in red.


R.F. :
Melvin Purvis: What keeps you awake nights, Mr. Dillinger?
John Dillinger: Coffee.


Are 2:35 ore pe care nu le-am simtit. Eu nu ma dau in vant dupa filme cu bang-bang, good guy/bad guy, hotii si vardistii, etc. Trebuie sa am o anume stare sa ma uit la un astfel de film. Sunt treburi cu onoare, coduri nescrise, dedicare totala misiunii  care pentru noi femeile sunt un fel de OZN-uri. O sa vezi ca am dreptate daca te uiti la filmul asta. Cele mai mari oportuniste, tradatoare si...oricum vrei sa-i spui unui lucru de genul asta sunt femeile. Cu tot feminismul caracteristic, trebuie sa recunosc ca atunci cand vine vorba de a iesi dintr-o treaba urata, femeile tradeaza. Se cheama spirit de conservare. D-aia sunt mai multe femei decat barbatii si d-aia mor barbatii mai repede in filme, ca tin la coduri si onoare si etc. Dar am deviat urat de tot. Ziceam ca nu sunt un fan al unor filme de genul, insa asta mi-a atras atentia inca din vara de cand a aparut. In primul rand din cauza actorilor. Apoi, pentru ca ma intriga perioada asta a Americii, de la 1900 la 1960.
  Ce mi-a placut la film este ca reuseste sa te introduca in atmosfera lejer. Dillinger mi se pare un personaj bine conturat si jucat impecabil, genul de erou negativ pe care il iubesti si care speri sa scape in final, cu toate ca il vezi jefuind banci si ucigand. Un alt plus pe care il vad eu este filmarea cu hand-held camera, care face "WOW!" din scenele de actiune - creste adrenalina si realismul scenei instant. Va trebui sa mai vad cateva filme clasice "grele" de genul astuia pentru a putea face o comparatie buna, insa deocamdata mi s-a parut un film très bon.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Latest wish...

Linkuri de întoarcere către această postare
...sa vad toate cele 45 de filme (aparute deocamdata) in care joaca Johnny Depp.
Am vazut decat 6 pana acum...shame on me!

joi, 15 octombrie 2009

I'm Gonna Be 500 Miles

Linkuri de întoarcere către această postare
Replica favorita:
- You don't like raisins?
- Not really.
- Why?
- They used to be fat and juicy and now they're twisted. They had their lives stolen. Well, they taste sweet, but really they're just humiliated grapes. I can't say I am a big supporter of the raisin council.
- Did you see those, those raisins on TV? The ones that sing and dance and stuff?
- They scare me.
- Yeah me too
- It's sick. The commercial people they make them sing and dance so people will eat them.
- It's a shame about raisins.
- Cannibals.
- Yeah. Do you like avocados?
- They're a fruit you know.
-Ruthie, do you got any avocados?

E notat cu doar 6.9 pe IMDB si 72% pe Rotten Tomatoes insa eu i-as da 8. Pentru ca este jucat simpatic si dulce, ramai cu o stare de bine dupa ce l-ai vazut si...si...joaca Johnny Depp. El, filmul, este Benny and Joon.

elucubratii

Linkuri de întoarcere către această postare
Si vantul citeste cartile de pe strada

pe doua lazi si o bucata de scandura
stateau insirate cuvinte de vanzare
atunci cand stateam pe scarile reci asteptandu-te.
Mirosul de fum si chistoacele de pe jos
ma duceau cu gandul la focul despre care se spune ca arde mereu.
Focul care nu se stinge niciodata
stii...ca iubirea.
Imi placea sa stiu ca ajungi mai tarziu. Puteam urmari oamenii.
sa-ti pot povesti apoi istorii de viata intrezarite in cateva clipiri.
sau sa nu spun nimic. simt nevoia uneori de a nu spune nimic. de a nu-ti spune nimic, dar mai ales de a nu-mi spune ceva.

Acelasi drum, mereu. Am numarat. 259 de pasi.
drumurile duc intotdeauna acolo unde trebuie.

Imi placeau surprizele. Ca broscuta verde care se lipea de geam. Sau ciocolata pe care ai mancat-o tu.

Uneori nu ies din casa zile intregi. As putea sta chiar saptamani.
De pe balcon pot urmari oamenii. Imi imaginez unde merg, care este povestea lor si le promit ca intr-o zi am sa scriu o carte despre ei.

Mi-e atat de dor uneori incat raman tintuita locului.
Cateva minute bune se opreste totul in loc.

Cartile de pe strada stiu povesti multe. Sunt de vanzare. Cuvinte de vanzare, trec mii de pasi pe langa ele. Asteapta solemne degetele care o sa le mangaie si ochii care o sa le invie.

marți, 13 octombrie 2009

Not another fairytale

Linkuri de întoarcere către această postare

El laberinto del fauno sau Pan's Labyrinth l-am vazut in urma cu ceva vreme. Mi-am amintit azi de el si l-am revazut. M-a uimit la fel ca prima data.
Cam asa arata un film bun din perspectiva mea. Nici macar nu stiu daca basmul e metafora acelei perioade istorice sau perioada nu e decat un basm urat. Pentru ca filmul e un alt fel de basm...un basm negru. O fantezie de scenariu, jucat minunat, costume realiste, machiaj desavarsit, insa culorile si muzica fac totul; culorile poate un pic mai mult. Spania in 1944, cand deja F. Franco este conducator - si doar ramasite ale grupurilor de republicani mai duc ultima suflare a luptei - este decorul in care se petrece actiunea. Cum se vede aceasta realitate prin ochii Ofeliei, care este nevoita sa se mute alaturi de un tata vitreg comandant al lui Franco? Asemeni paginilor unui basm; o fantezie sangeroasa, tragica, presarata cu spiridusi, broscoi fermecati si fauni.

Replica favorita: ar fi, insa cum spaniola nu stiu si engleza nu i se potriveste, o tin prizoniera.

Ceva asemanator unui post-scriptum: Eu nu m-as uita la filmul asta daca nu mi-ar placea scenele sangeroase, directe si detaliate (nici nu-mi plac in mod deosebit, mai ales daca se face abuz nefondat de ele) si nici daca as avea privirea semi-ingusta, pentru ca s-ar putea sa nu inteleg nimic si nu e de dorit. E un film pe care sa il vezi cu mintea limpede, cu ochii larg deschisi si mai ales fara fairy-prejudecati.

marți, 6 octombrie 2009

everything is illuminated

Linkuri de întoarcere către această postare
Am vazut serile trecute doua filme simpatice tare. Amandoua sunt destul de scurte, insa binedispun instant.
"Everything is illuminated" mi-a placut in primul rand pentru ca seamana ca stil cu filmele lui Nemescu (nu am sa spun mai mult despre Cristian Nemescu pentru ca e un subiect care ma intristeaza grozav). E un film amuzant si usor pueril la primul contact. Daca Al Doilea Razboi Mondial, antisemitism, uciderea evrilor sunt teme tragice, acest film reuseste sa te pastreze senin pana la sfarsit.
Replica favorita: (de fapt sunt doua)
- I'm a vegetarian.
- You're a what?
- I don't eat meat.
- How can you not eat meat?
- I just don't.
- No meat?
- No meat.
- Steak?
- No...
- Chickens!
- No...
- And what about the sausage?
- No, no sausage, no meat!
- What is wrong with you?

- What is it?
- Soviets.
- What happened?
- ...Independence.



"Corps Bride" nu pot spune ca se apropie de "The Nightmare before Christmas", insa e in acelasi stil, care imi place enorm! Totusi, parca mai bine arata Nightmare before Christmas, cu toate ca e realizat cu 12 ani inainte. Ce nu mi-a placut la Corpse Bride este ca dureaza 76 de minute!!! Cum 76 de minute?!? Putin, putin de tot! Insa compenseaza cu doi actori pe care ii iubesc: Johnny Depp si Helena Bonham Carter (si pe care abia ii astept in Alice in Wonderland).
Replica favorita:
- Hildegard, what if Victor and I don't like each other?
- Hmpf! As if that has anything to do with marriage. Do you suppose your father and I "like" each other?
- Surely you must, a little.
- Of course not!

file not found! keep searching...

Linkuri de întoarcere către această postare
Viata mea este o cautare continua.Trebuie sa ma razbat, sa depun eforturi mari pentru a gasi...nu raspunsuri, nu eul interior, ci lucruri. Pentru orice lucru pe care il vreau din casa mea(de fapt nu a mea, ca daca ar fi a mea nu ar trebui sa o platesc) trebuie sa caut. Acelasi lucru mi se intampla si in casa mea din liceu. Da-i si cauta, si agitat-te. Exista si o explicatie: sunt un om dezordonat.

Povestea e in felul urmator: stiu cam pe unde ar trebui sa fie lucrul respectiv, insa lucrul e strengar tare si se ascunde. Serios. Eu stiu ca acolo l-am pus. Si daca nu mai e acolo, inseamna ca s-a ascuns. A fugit. Are chef de joaca. Eu, fireste, nu sunt in dispozitie de joaca atunci cand il caut.
Pasul 1: Incep cu calm - doar stiu unde e, l-am pus acolo - si nu dau de el. Mai rascolesc, ca doar nu a intrat in pamant. Nu. Oare sa-l fi pus in alta parte? Dar nu, stiu sigur, aici trebuie sa fie. Caut mai cu atentie, mai in profunzime, zic. Poate prima data, calma fiind, mi-a scapat ceva.
Pasul 2: Devin vag agitata. Caut mai cu "atentie". El, obiectul, s-a pitulit bine de tot. Rade probabil pe seama mea. La sfarsitul pasului 2, devin nervoasa.
Pasul 3: Ooook! Acum sunt de-a dreptul enervata, in criza de timp - aaa, am uitat sa spun ca atunci cand lucrurile au chef de joaca, eu sunt in mare graba. Boscorodesc, ba chiar urlu pe alocuri, incep sa cred ca sufar de ceva dezordini psihice: Ce naiba! doar stiu sigur, aici l-am pus!
Pasul 3, si ultimul, din fericire: obectului i se face mila de mine si iese din ascunzatoare. Era chiar aproape, pe cuvant! La-ndemana, as putea spune.

Am un respect deosebit pentru oamenii ordonati. Care, daca-i trezesti la 2 dimineata stiu unde e cd-ul cutare sau cartea cutare.
Cei care au tricourile puse pe culori si care la 2 dimineata, cu ochii inchisi si lumina stinsa iti pot aduce o bluza verde, ma sperie.
La mine nu merge. Nu sunt construita asa, nu pot si gata. Eu ma plictisesc, nu pot sa am pantalonii pusi in acelasi loc in dulap pentru 3 luni consecutiv, nu imi place sa stiu ca pot dimineata sa merg cu ochii inchisi si sa iau cana pentru cafea din acelasi loc juma de an.

Dar as vrea, din cand in cand, sa pot gasi mai usor lucrurile.

duminică, 4 octombrie 2009

Mini-balada de inceput de octombrie

Linkuri de întoarcere către această postare
Afara ploua linistit
Si s-a stricat centrala
In casa-i frig si-am amortit
Yoo-Hoo...a venit toamna!!!

sâmbătă, 3 octombrie 2009

P E R F E C T ! ! !

Linkuri de întoarcere către această postare
Perfect asa! Iubesc sambetele in genul celei de azi. E toamna si ploua si e frig. Nici platit n-ai iesi din casa. Bine. Nici platita n-as iesi din casa. Ma pot bucura insa de niste lucruri, mai mult decat as face-o in oricare alta zi. Pot sa pierd vremea in fata calculatorului cu o cafea caldaaa. Sa imi bucur ochii cu niste reviste glossy online, site-uri si alte treburi de la "ei", americanii. In zile de genul asteia sunt girly. Atat de girly cat pot eu, dar sunt. Nu. Nu imi vopsesc unghiile roz si nici nu incerc farduri. Dupa ce termin de uitat - in zile ca asta nici nu intru in depresii gen "mama care m-ai facut fara noroc in lume si m-ai nascut pe plaiul Mioritei" - imi place sa citesc ceva amuzant sau sa vad un film simpatic - usurel, fara psihologie si drama ca s-a dus la naiba starea de sambata ploioasa de toamna si nu asta e scopul. Daca si gatesc ceva bunut, sambata mea e...wow! perfecta. Da, da. Exista si perfectiune. Daca nu e, o fac eu.

Post-scriptum: hai sa mai copilarim! Unde ne grabim!?!

vineri, 2 octombrie 2009

Always+Tom & Jerry=Love...Love Plus?

Linkuri de întoarcere către această postare
Prolog: 50% din timpul meu petrecut la tv, care e oricum mic, este pentru desene animate.

Ca desenele animate nu mai sunt ce au fost odata e deja tautologic. Ca pe programele exclusiv cu desene sunt reclame e firesc - postul nu face acte caritabile. Ca reclamele sunt in buna parte la dulciuri e iar firesc - au nevoie si ei, stomatologii, de o paine. Ca exista si reclame la absorbante nu o pot intelege. Am presupus ca reclamele la Always sunt pentru adolescente. Ok, pai atunci de ce nu sunt si reclame la prezervative. Mi s-ar parea mai folositoare. Ar fi o ipocrizie sa credem ca adolescentele au nevoie de absorbante, dar adolescentii nu au nevoie de prezervative. In afara de asta, cati copii intre 12 si 16 ani mai formeaza publicul telespectator de CartoonNetwork sau DisneyChanel?

Epilog: nu am.