sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Mintea cea de pe urma

Astazi, am avut proasta inspiratie de a vedea un film la cinema. Film minunat, pe care il recomand, "La piel que habito".
Cred sincer ca nu mai avem mari sanse de reabilitare. Mare parte din film, jumatate de sala (in conditiile in care sala era in proportie de 85% ocupata) a ras. S-a ras isteric, la fiecare scena la nuditate, si cine a vazut filmul, stie in ce context sunt scenele de nuditate. Ca un grup de scolarite la o lectie de anatomie in care se preda organul masculin de reproducere. Am trait una din cele mai intense stari de dezgust si stupefactie. Nu pot si nu am cum sa (imi) explic, cum un om normal la cap ar putea rade minute in sir, in hohote, la filmul asta! Sper doar ca am prins eu o seara de sambata cu o sala de cinema plina de moluste (si acum am ranit sentimentele molustelor). Trec cu greu peste oamenii care "uita" sa-si inchida telefoanele intr-o sala de cinema, teatru, concert, etc, i-as strange de gat pe cei care mai si raspund la telefon (dupa principiul: "CE FAAAACI? EU SUNT LA FILM!!!"), insa pe cei din seara asta i-as fi pulverizat. Sunt PERSOANE care s-au nascut degeaba, si imi asum ideea asta pe deplin.