Strugure

In cercurile ce formeaza amprenta
Te-am invatat pe de rost.
Rostul din crapaturile din talpa
Piciorului stang care te-a urmat
Pana la limita de sus a certitudinii
Ca esti.

Firul din panza de painjen
De deasupra patului
In care am intins zilele sa incapa
Procust e mandru.

Prelingerea capatului de lacrima de ieri
Urmeaza acelasi traseu al erozinuii
Din capatul cimentuit al aripii
Ingerului scluptat din coltul camerei
Mereu in peumbra.

Alb

Am desenat cu degetul pe geamul aburit,
Semnul infinitului in vid,
Alegand sistematic fuga prin labirint.

Amestecand timid si fara premeditare,
Doze haotice de realism in visare,
Astept sa se nasca un cuvant din nemiscare.

Coborand brusc, aproape atingandu-ma de pamant,
Din acelasi suflu furand,
Aerul fluid al tuturor secundelor de inceput.

Am tresarit la muscatura din umarul stang,
Ca la intalnirea cu un gand stiut,
Ascuns in incalceala timpului la trecut.

In dreapta strazii, slab luminat.

Curand dupa prima ratacire, a inceput sa-mi placa statutul: ratacitor ocazional. Asteptam cu infrigurare urmatoarea escapada. A venit mai tarziu decat asteptam, decat am vrut. Era acelasi sentiment pe care il incearca un copil atunci cand sterpeleste o prajitura si o mananca pe ascuns.
Magazinul cu dorinte se deschisese si eu aveam credit nelimitat. Aveam scurte momente in care simteam lipsa unor mustrari de constiinta, unor procese definitive si irevocabile, asa cum se intamplase de atatea ori in trecut. Forul superior de judecata era intr-o vacanta neanuntata. M-am trezit singura in mijlocul unei scene necunoscute, iar rolul imi era strain. Eram in gara, iar pe bilet era specificat doar numarul trenului.
Niciodata nu am simtit clar o destinatie, un punct terminus in care vreau sau trebuie sa ajung. Biletul acesta era cadoul perfect din partea Regizorului. Loc confortabil, la geamul cu imagini alb-negru. Calatoria perfecta, fara capat de linie, fara asteptari. Cineva a tras semnalul de alarma si m-am trezit cu toate bagajele buluc peste mine. Intotdeauna, totul era bine compartimentat, aranjat, etichetat in capul meu; nu indrazesc sa spun suflet, e ceva acolo care fumega, nu vreau sa risc un incendiu, tocmai acum. Aveam in jur jumatati de idei, cuvinte rastalmacite, fraze seci, mucegai si flori presate. Tot ceea ce fusese catalogat in ultimii ani, zacea acum pe jos, incurcat si fara noima. Am iesit din compartiment, am cautat pe cineva, oricine, care sa-mi dea cel putin raspunsuri, daca nu ajutor pentru a reorganiza totul.
Erau oameni, nu stiu daca multi sau putini, care ma priveau ingaduitor, zambind cu amabilitate. Imi simteam ochii goi, urechile amortite sau gura inclestata, pentru a reusi sa cer ajutor. M-am intors la locul meu, in aceeasi dezordine, fara macar un indiciu spre ce ar trebui, cum ar trebui, cand ar trebui sa fac ceva. Singura certitudine era impetuozitatea unei actiuni.

Mi-aș dori să încep sfârșitul frazei cu începutul.

Proslăvit fie începutul cel fără de prihană,

În care odihni-se-vor oasele,

Cele îndelung chinuite,

În patul procustian

Al desfrânării carnale

Din somnul raţitunii 

Fiecăruia dintre noi

Doi.

Ce creăm imagini contextuale 

Ale realităţii realităţilor

Lor.

Le datorăm firescul,

Celor dinainte, ce au fost pionierii

Banalului nostru.

Cartita de timp

Aminteste-mi sa te chem, cand ma uit ratacita
In aceeasi clipa in care ridicam ochii spre acelasi cer.
Imi odihnesc culorile pe pieptul tau,
Care poarta toate secundele trecute.

Toate cuvintele nespuse, rastalmacite si incalcite
In gura oracolului de care se sparge marea
Vor fi strigate cand te vei fi indepartat
Pentru a-ti aminti de mine.
-------

Aseza-voi toate florile uscate la capatul patului
Voi imprastia peste ele lumina ochilor
Si va fi ziua a 8-a
In care vei atinge certitudinea.
------

Daca azi este ziua in care sufletul ti se infatiseaza, l-ai recunoaste? L-ai alerga si l-ai cuprinde inapoi in fiinta ta? I-ai ierta toate? L-ai acuza si l-ai lasa sa pluteasca fara terminus?

Impresii din excursie

Picaturi din mine se aseaza tacit in tine
pentru a forma totul
Totul din mine, si din celalalt mine.
Bolnav, strangi in "eu", aceleasi lucruri,
Repetate la infinit ca un motor stricat.

Soclul caruia i s-a furat bustul
Pentru a ramane un nume,
Scris deasupra cerului cu nori ce se misca rapid.

Muscand din mar, te-ai inecat cu prea mult
Prea mult din tot, mari halci de carne sangeranda
Impresurate cu realitati diforme si fara culoare.

Din fricile de azi, nasti gandurile ucigase de maine
Ca un cantec de aniversare tipat
Cu decibeli ce se regasesc doar in urechile tale.
-----

Fiorul unui inceput de amiaza
Ce te lasa sa-i cunosti pe rand culorile
Gustand din nuante si sorbind din franturi de sunete
Aduse de un vant sufocant
In aceeasi zi in care am orbit.
-----

Fantezist si usor incurcat
In incercarea de a descoperi,
Cele ale firi nevazute.
Te-ai lovit de goliciunea cuvintelor.

Vanatai lasate fara scop
Din marea de lovituri fara tinta
Adunate in jurul coapselor prea pline
De certitudini inabusite.

Matricid de ganduri bune
Si vointe orfane
Fara macar a pipai timpul
Ce se face acuzator si jurat
Al aceleiasi sentinte concrete.

Natura inviata

In seara asta am sa-mi odihnesc tacerea in tine.

Ma voi dezbraca de dor si doar

Inchisa intr-un ochi dulce voi adormi.

Aplecata peste marginea clipei in care s-au intalnit

Ochii ce pastreaza culorile pamantului.

Acolo unde linia orizontului tremura

Vibrand in dezacordul de sub cuvinte.

Un fum inecacios de priviri furate, de sclipiri de moment, de zambete in coltul gurii. Aceeasi gura care musca zilnic din Soare, lasandu-l fara raze.

Muscatura din marul stafidit de pe masa este semnul sfarsitului luminii. A lancezit intunericul din coltul peretelui, a carui tencuiala a inceput sa cada, ca o rana care se extinde. Punctul rosu din ochiul stang se propaga usor, ca o extensie a creierului in realitate. Atingeri monocelulare de secunde lungi, taraganate la extrem, in incercarea de a acoperi zile, nopti, ani. Din puloverul galben, desira zilnic moliile arome, gust, cuvinte, formand o pulbere, din care se pierde tot mai mult la fiecare adiere.