Masura picaturii

Masoara-mi viata
Si puterea de a crede
Cantareste banalitatea
Desprinde masca ce ma acopera
Fa doar un pas spre mine
Nu decolora albul
Vesteste-mi nemurirea
Sensul cel mai indepartat
E adevarul
Realitatea e doar un pas
Maine e intotdeauna oportunitatea ce nu o ai niciodata
E frig…cand esti aproape de lumina
Intunericul e cel ce ma apara
De ganduri.

Ma pierd in mici delicii criminale
Si fac jocul vantului: el vrea sa ma piarda!
Trec dincolo de a simti si ma atarn de a uita
Prefer sa salvez o frunza decat sa pasesc pe umbre
Iar criza nu e in noi, ci dincolo de noi
Poate ar fi mai bine sa ascultam linistea
Sa tinem de mana greseala si sa o privim in ochi
Si sa putem apoi sa ne privim reflectati in oglinda.
Poate candva voi reusi sa ajung sa pot
Sau macar sa cred ca pot.
Dar cum, cand inca ma joc?

Cu ochii larg deschisi spre.....???
Sa presupunem ca eu vreau! Vreau cu tot dinadinsul sa vad, sa ating. Ce-mi ofera realitatea, ziua de maine sau urmatoarea, chiar precedenta...ce-mi pot oferi, ce mi-au oferit?? Acelasi peisaj cu care m-am obisnuit, mult prea bine chiar... Ceea ce ne ofera tuturor: niciun punct de sprijin in realitate, niciun semn, nicio harta... si avem nevoie, multa nevoie chiar!
Sunt abia la inceput. Nu vreau totul de-a gata, vreau doar o mica mana de ajutor pentru a ma orienta mai usor. Cum sa fac asta, cum sa deslusesc ceva din realitate, daca sunt bombardata zilnic, repetat si obsesiv de atitudini "relaxate", de indiferenta, de inec in propria monotonie, in propriile temeri, in propria nepasare. Da! asta sigur e cea mai agresiva; nepasarea e cel mai periculos virus, netratabil si cu simptome destul de caldute, de placuta caldura. De ce sa facem ceva, cand oricum e mult mai confortabil sa impovaram pe oricine altcineva cu vina, cand oricum nu suntem luati in seama, cand orice-am face, cei de langa ori ne privesc suspicios, ori nu se obosesc sa-si ridice privirea. Pentru ca pana si cei tineri, sau poate tocmai cei tineri, sunt obositi...
Nenumarate siruri de oameni care vin de niciunde, indreptandu-se spre nicaieri... nicicand gata sa-ti ofere acel unic punct de sprijin pentru a te putea orienta in astazi...