marți, 6 octombrie 2009

file not found! keep searching...

Viata mea este o cautare continua.Trebuie sa ma razbat, sa depun eforturi mari pentru a gasi...nu raspunsuri, nu eul interior, ci lucruri. Pentru orice lucru pe care il vreau din casa mea(de fapt nu a mea, ca daca ar fi a mea nu ar trebui sa o platesc) trebuie sa caut. Acelasi lucru mi se intampla si in casa mea din liceu. Da-i si cauta, si agitat-te. Exista si o explicatie: sunt un om dezordonat.

Povestea e in felul urmator: stiu cam pe unde ar trebui sa fie lucrul respectiv, insa lucrul e strengar tare si se ascunde. Serios. Eu stiu ca acolo l-am pus. Si daca nu mai e acolo, inseamna ca s-a ascuns. A fugit. Are chef de joaca. Eu, fireste, nu sunt in dispozitie de joaca atunci cand il caut.
Pasul 1: Incep cu calm - doar stiu unde e, l-am pus acolo - si nu dau de el. Mai rascolesc, ca doar nu a intrat in pamant. Nu. Oare sa-l fi pus in alta parte? Dar nu, stiu sigur, aici trebuie sa fie. Caut mai cu atentie, mai in profunzime, zic. Poate prima data, calma fiind, mi-a scapat ceva.
Pasul 2: Devin vag agitata. Caut mai cu "atentie". El, obiectul, s-a pitulit bine de tot. Rade probabil pe seama mea. La sfarsitul pasului 2, devin nervoasa.
Pasul 3: Ooook! Acum sunt de-a dreptul enervata, in criza de timp - aaa, am uitat sa spun ca atunci cand lucrurile au chef de joaca, eu sunt in mare graba. Boscorodesc, ba chiar urlu pe alocuri, incep sa cred ca sufar de ceva dezordini psihice: Ce naiba! doar stiu sigur, aici l-am pus!
Pasul 3, si ultimul, din fericire: obectului i se face mila de mine si iese din ascunzatoare. Era chiar aproape, pe cuvant! La-ndemana, as putea spune.

Am un respect deosebit pentru oamenii ordonati. Care, daca-i trezesti la 2 dimineata stiu unde e cd-ul cutare sau cartea cutare.
Cei care au tricourile puse pe culori si care la 2 dimineata, cu ochii inchisi si lumina stinsa iti pot aduce o bluza verde, ma sperie.
La mine nu merge. Nu sunt construita asa, nu pot si gata. Eu ma plictisesc, nu pot sa am pantalonii pusi in acelasi loc in dulap pentru 3 luni consecutiv, nu imi place sa stiu ca pot dimineata sa merg cu ochii inchisi si sa iau cana pentru cafea din acelasi loc juma de an.

Dar as vrea, din cand in cand, sa pot gasi mai usor lucrurile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu