Ma uitam acum ceva vreme la un documentar cu cele mai trecatoare bucurii. Erau acolo, printre altele, baloanele de sapun, castelele de nisip. Mi-a dat de gandit, in legatura cu bucuriile si de ce tot spunem ca sunt trecatoare si de ce le tot deplangem. Nu ma gandisem pana atunci la bucuriile mele trecatoare, pentru ca mi se pare din start nepotrivit. Eu le numesc mici bucurii mari. Nici nu cred ca e vital ca o bucurie ce ai avut-o o data, sa se repete. In primul rand ca nu ar mai fi aceeasi senzatie. Fiecare moment de dulce bucurie e irepetabil. Poate actiunea care a provocat deliciul poate fi repetata, insa e imposibil sa simti la fel de fiecare data. E trista si seaca si fara rost nostalgia dupa bucurii dintr-astea mici, si poate si dupa altele mai "mari". E ca si cum ai recunoaste capitularea in fata imposibilitatii de a te intoarce in trecut, in fata imposibilitatii de control total.
Una peste alta, documentarul este interesant si amuzant.
Ce bucurie ca exista replay.
