The need in me...

Sweet dreams before Christmas

sha la la la

Suflet mic

Hai sa facem poze la nisipul de pe strada!!! Poate ne plateste cineva si ne imbogatim. 

Vreau sa scriu despre Iepurasul de Pasti. Ba nu. Despre Mos Craciun vreau sa scriu, despre minunatii oameni din jurul meu, de ieri si de acum cativa ani, caci putini au fost, pe cale de extinctie se afla.

Am anul asta o pata pusa pe Mos. Pentru prima data. Pentru prima data nu vreau sa-l mai ajut; ia sa-si mai caute si alti spiridusi, ca anul asta nu pot gasi "magia" pentru a face cadouri. Nu merge si gata. Vreau doar sa ma ingrijesc de bradul meu familial si atat. S-a cam mirat Mosul de ce lucrez cu jumatate de norma; i-am spus ca de fapt e full time. Am un suflet mic, nu incap multi oameni acolo, a oferi presupune a fi si asa mai departe. 

Da. Nu e nici amuzant, nici inteligibil articolul asta. E doar fireasca observatie, constatare, remarca. 

                                                    

ce-am visat aseara...

Noapte. Fara vise si fara lumini. Noaptea cea mai intunecata. Acordurile pianului revin iar si iar, intr-un continuu vartej. Reusesc sa trezeasca cele mai bine ascunse si nefiresti sentimente ce le-ai avut vreodata. Nu dor, plutesc, intr-o ordine fireasca, asemeni notelor. Linistea cea mai acuta, in care esti doar tu cu muzica, intalnirea atat de simpla si totusi greu de atins. Puritatea instrumentului, divinitatea sunetului, intelegerea, constientizarea. Desavarsirea nu poate fi atinsa de fiinta umana. O mica glumita a destinului: supliciul de a fi creator, insa de a nu fi nicicand asemeni. Frumusete in stare pura, intangibila. Dependenta. 

Cautari. Continua incertitudine. Raspunsuri. Raspunsuri multe de tot. Jumatate dintre ele nasc alte intrebari. Cercul nesfarsit. 

Intotdeauna muzica, dumnezeiasca muzica.

                                                       

sweet is in the air

   Nici macar nu trebuia sa scriu asta, e de la sine inteles. Lucruri micute, asupra carora in mod firesc, organic, nu te opresti prea mult. Cum ar fi starea mea azi, sau de maine sau de mai stiu eu cand...sau ideile mele amarate. Simt nevoia sa le scriu, dar de ce nu le scriu pe o foaie de hartie pe care sa o vada doar cei doi ochi ai mei?

Inca ceva ce nu inteleg e de ce cred unele fiinte ca acele fraze scrise le definesc. Ciudata idee. Ca si cum cele cateva cuvinte puse laolalta spun ceva despre tine, despre ce naiba se petrece in capul tau. Ca sa fie totul clar: nu scrie lucruri care nu te reprezinta! Dauneaza grav si...atat. Doar nu o mai face! 

Nu pot intelege de ce se ascund oamenii chiar si de ei insisi. Care e scopul? TREBUIE sa pari destept, prietenos, realizat, cu orice pret? Adica...daca nu arunc cu idei geniale si neologisme al caror sens abia l-am aflat, nu am chef sa fiu prietenoasa, nu am un extra-mega-job care in nomenclatorul COR nici macar nu exista, ar trebui sa resimt un handicap?

Este  evidenta pregatirea unui om, fara sa fie nevoie de indicatoare luminoase. Si la fel de evident, cei care stiu putin, vor sa si arate asta. 

Ca oamenii se ocupa prea putin de sufletul lor, simt ca nu mai are rost sa tastez. Sau poate m-am nascut eu prea tarziu, epoca asta ma depaseste si nu ma integrez. 

Una peste alta, sunt aspecte care pur si simplu...sau mai degraba doar simplu, nu fac decat sa ma convinga de faptul ca nu se prea stie care e limita penibilului si se tot alearga peste ea.

In incheiere, as dori sa subliniez respectul pe care il port oamenilor care sunt prieteni cu

    ,caci a lor e intelepciunea si linistea. 

                                                                                   

 

lullaby for you

Close your eyes. This is just a little lullaby for you...

How To Cope With Depression

some useful advices...

Have you found Jesus yet, Gump? I didn't know I was supposed to be looking for him.

Ochi tai vad in exterior simtirea interioara.

Sufocat in prea mult; prea multa melancolie, prea multa disperare, prea multa nestiinta. Destul de departe de orice ti-ar face bine, te ingropi de viu in vid. Nu ai de ce sa te prinzi in cadere, asa ca te agati de negare, de refuz, de divinitate. Tii strans la piept imaginea perfecta despre tine, vrei cu disperare sa crezi in ea. Ghici ce? Nu esti asa cum vrei tu! Nu-ti pasa, arunci zambete si cuvinte alandala.

Faci tot mai multe compromisuri, incepi sa accepti mai usor loviturile, crezi in iertare, in a 2-a sansa; e firesc, ai nevoie de un factor motivator. Tot astepti ziua in care totul "va reveni la normal". Ziua in care binele tau se va intoarce la tine, sub o forma sau alta. Spuneai ca nu vei pierde bucuria, inocenta, ca te vei pastra copilul din tine.

Unui compromis ii urmeaza multe altele, compromisuri fara ecou. Cand zambetul tau fortat, cand starea ta au un factor exclusiv si ai pierdut controlul asupra-ti, nimic bun nu poate surveni.

In tine

tacuta si goala
se-apropie de tine
inconjurat de brate reci si pale
te-ntinzi,
peste vreme.

respiri din ea, te-absoarbe
e pura disperare,
un strop de timp ce doare.
te zbati incatusat
in moartea firii tale.

stii...

Rezerva-mi din cele 24 de ore ale zilei tale, 5 minute. Linisteste-te, pune-ti ordine in ganduri. Uita-te in urma. Cu atentie si obiectivitate. Uita-te la tine acum. 

Nu. Nu vreau sa stiu ce ai vazut. 

Tu stii?

may God's love be with you...always

and being caught in between all you wish for and all you seen
and trying to find anything you can feel, that you can believe in...

michael stipe &chris martin - in the sun
Asculta mai multe audio Muzica »

fetita

Probabil fetita nu are nicio vina, insa regizorul... Daca te determina sa faci ceva e sa NU faci copii, ca poate ajung asa. 

Cu ce am ramas eu dupa vizionarea stimabilei? Ca daca ungi cateva felii de paine nu prea groase, pe o singura parte cu Linco, nici macar nu poti musca din felie(fetita se straduieste sa reuseasca, mai mai sa dea pe ea, ca asta ar fi lipsit, sa-mi arate cum mi-ar sta cu Linco pe bluza), iar daca esti pretentios poti adauga dulceata de capsuni  (CĂPŞÚN, căpşuni, s.m. Plantă erbacee târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate şi cu flori mici albe, cultivată pentru fructele ei comestibile. Fructe care se numesc CAPSUNEEEEE ) SI salam. Am cateva motive intemeiate sa cred CA CApsunii si salamul nu merg impreuna.

culmi

Exista oameni a caror existenta duce mereu la suferinta, pentru care, orice lucru s-ar intampla, este unul negativ. Te nasti sub auspicii nefaste? Exista o lege a compensatiei si platesti acum? Nu cred. In momentul in care capatul unei trairi e mereu dureros, ai cercetat deja extremele trairilor principale. Stii deja ce te poate astepta la capatul unei experiente, ai pe umeri paroxismul sentimentului. Ai iubit pana la limita superioara, sau ai urat. Ai fost innebunit de durere, ai atins nebunia, ai testat limitele morale si sociale. Dar ai reusit sa te salvezi. Acum nu mai astepti nimic, pentru ca nu mai poate fi nimic. Exista, ce-i drept, sentimente variate ce nu le-ai experimentat, insa ai explorat limitele celor principale. Singura stare ce nu se epuizeaza niciodata este cea creatoare. Nu obosesti, nu ai cum sa atingi marginile creatiei. Este intotdeauna salvatoare. Creatia, cultura, au minunata putere de a te ajuta sa renasti, sa te ridici, sa te impaci cu tine insuti. Poate ar fi suficient, daca nu ai simti nevoia colectivitatii, a grupului, fie cat de mic. Singuratatea este, indiscutabil, cea mai nociva amenintare ce planeaza asupra omului. Iar creatia te poarta spre insingurare, atat de ceilalti cat si de tine insati. Nu este atat nevoia de a te regasi in celalalt, cat stringenta autoregasirii. 

Labirinturile au intotdeauna iesiri, pe care le gasesti fie cu ajutorul firului, fie fara el. Dar daca nu ar exista iesire? Un infinit labirint? Daca trairile umane nu ar avea limite? Ar duce inevitabil la moarte. Sunt putini cei care reusesc sa depaseasca situatii critice chiar cu perspectiva unei iesiri; care ar mai fi filosofia, dorinta de viata? Ce ar mai anima omul? Extinctia sta in incapacitatea omului de a se opri? Cel mai probabil. Imi pare ca natura umana nu stie sa-si stabileasca limite.

Dorinta de moarte este cu mult mai puternica decat cea de viata; dar nu orice fel de moarte ci o moarte cu spectatori. Cati sunt cei care se retrag sa-si planga durerea in singuratate? Cati ar merge sa moara singuri, nestiuti de nimeni? Spectacolul grandios oferit de marea trecere, de suferinta suprema sunt impetuos necesare omului. Se va fi vindecat doar cel ce si-a trait suferinta in tacere, cel ce-si va fi explorat durerea pana in cele mai inalte cote de unul singur. Amarul este cel gustat singur, pana la ultima picatura. Dar asta nu te va face mai puternic, ci mai sarac cu o simtire, traita pana la limite. 

un mic mare

Un pic mai bine. :-)

Poezie

Toamna
de Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna au roade bogate
Au şi fructe, şi bucate ,
Mere,
Pere,
În panere.
Prune
Bune
Şi alune,
Şi gutui
amărui,
Cu puf galben
Ca de pui.
Şi tot felul de legume,
De nu le mai ştii pe nume.
 

Indicatii:
Pana data viitoare sa o inveti si sa i-o spui domnului, sa nu te mai certe.

fara titlu...partea a 2-a

Si te-ai dus dulce minune
Si-a murit iubirea noastra...

Ghici ce? Jana nu e moarta, Jana se transforma...

Totusi este trist in lume!
Am:
Un buchet cu miros de toamna, intravenoase cu zambete adunate in cei 21 de ani. Cantitativ, lacrimi dureroase multe, devansate clar calitativ de cele de fericire. Un colt negru, in care asez amarul. Un secret ce ma va ajuta intotdeauna, indiferent ce ar fi. Cateva maini care ma vor ajuta sa ma ridic. Un iepuras mucegait si o simtire ce nu o voi lasa sa moara. Un urs mare care avea cercei cand l-am primit...nopti albe, postere hand made pe pereti, niciodata un tirbuson(insa intotdeauna o nevoie acuta de el), toroipanu', hohote isterice, suzete de 1 iunie, pipotele(diminutiv).
Un soi de indatorire de a juca un soi de fotbal care numai fotbal nu e, dulciuri impartite in mod egal(eu le-am terminat...pot sa mai iau de la tine?), manite mici, mici care cresc groaznic de repede, o parte de lume. 2 ochi verzi. O privire cat o mie de cuvinte de incurajare. Sufletul meu.
Greseli, greseli...cateva lucruri bune.
Un licurici cu zbor de lumina in care-mi pastrez zambetul si fericirea, care-mi va calauzi pasii. Coloram impreuna, atemporal; fara date exacte, fara contabilizari, simt fiecare clipa ce a trecut, o retraiesc iar si iar...o prima data repetitiva si noua mereu.
Aceeasi atitudine de copil plangacios (chiar si la desene animate), ca intotdeauna. Cicatrice vechi si noi. Fericire in stare pura, fluida. Vise....neincapator de multe vise.

Ia eu fac ce fac demult...vorbesc mult!

Eu simt! Oare?

Wow!!! Deci..."wow" inmultit cu infinit si intors pe dos, rasucit si din nou inmultit. As rade daca nu mi s-ar parea cinic sa fac asta...probabil chiar am sa rad in pofida cinismului.
Haide sa iti spun, draga suflete, ceva: lirismul si disperarea sunt doua lucruri distincte. Cu lirismul te nasti; stare de aproape nebunie, de fluiditate a sufletului, de inaltare si zbor in tine insuti. Disperarea e atunci cand ratiunea iti este doborata, cand suferinta sau dragostea pun stapanire pe tine...si te crezi liric. Un grad peste rational e sensibil, din nou nu e liric. Haideti sa facem toti un efort si sa nu mai ne cufundam in "lirism". E chiar induiosator, dar de proasta calitate. Am sa explic: o experienta a ta, sau 2, sau 3 nu te fac un cunoscator, un fauritor de legi generale. Consider firesc sa simti in felul tau, sa ai o ideologie de viata, dar asta nu are de-a face cu mine!!! Deloc, deloc, spre minimul admis de lege!
Daca eu fac un lucru, tu profiti de el si crezi ca sunt usor de pacalit, ca sa nu spun fraiera, in mod clar tu nu ma intelegi, iar eu cu atat mai putin...si lucrurile pot continua asa la nesfarsit! Un gest de-al meu poate ramane fara ecou, cu toata bunavointa si implicarea mea, din simplul fapt ca tu nu simti la fel, iar pentru asta nu e nimeni de inculpat. Insa a legitima un  fapt cel putin bizar pe care il faci, prin simtire, nu mai e bine. 

un articol atipic, aberant si slab

"Oamenii sunt de doua feluri: felul intai si felul doi"...desert nu sunt, ar fi prea buni.
Ma fascineaza, ca sa nu spun obsedeaza, ploaia. EA, ploaia. Cum de toate picaturile, multe, multe, poarta numele de ploaie? De ce nu le-a spus boabe de apa si le spune ploaie? E cam acelasi lucru cu omul. Dumnealui, omul, nu este doar calm, sau darnic, sau nesincer...sau oricum altcumva. Sunt nenumarate chipuri si stari sub care exista, dar poarta numele de om. Nu e o comparatie echitabila, stiu; doar si din prisma faptului ca ele, picaturile care formeaza ploaia, sunt sincere cu ele insele. 
Sunt intr-un milion de feluri, am cel putin un milion de fete, asta sunt si imi place asa, nu as avea cum sa fiu altfel, nici nu imi doresc. Dar nu am spus niciodata ca sunt intr-un anume fel. Ar fi groaznic. Nu am spus niciodata ca nu stiu cum sunt...ca nu-mi gasesc eu locul, e altceva; nici nu mi-am schimbat "imaginea" despre mine, in functie de ceea ce am facut. Daca azi ti-am spus adevarul nu inseamna ca sunt un om sincer, daca maine iti dau o mana de ajutor nu sunt bunatatea intruchipata.
Plecasem de la a fi corect cu tine insuti... Cred ca e o greseala incomensurabila sa te amgesti. E trist si nedrept...ajungi inevitabil sa nu-ti respecti viata.  
Mi-am dorit mult timp sa ma cunoasca cei de langa mine, sa ma vada asa cum sunt. NU! Nicidecum. Ajungi sa nu mai stii nici tu ce e cu tine. Au spus-o altii, o mai spun si eu: nu esti vazut asa cum vrei, cand vrei. Dar nu prea ar trebui sa conteze; de vreme ce nici macar tu nu esti in masura sa te privesti in ochi, de ce sa ai asteptari de la altul.
Intreg milionul meu de moduri de a fi ma face linistita si impacata cu mine insami.
"Om" e de mai multe feluri, doar ca nu stie si se crede felul intai.

File din cartea albastra de pe masa (2)

Cand nu mai stiu
Ma panichez, incep sa-mi tremure mainile, sa fiu agitata, sa ma doara stomacul si sa am o stare de profunda slabiciune. Atunci nu mai cred nici in mine si am clara impresie ca oricine vrea sa ma atace, vrea ceva de la mine. In momentul in care nu mai stiu nimic, dar mai ales in ce directie ar trebui sa-mi atintesc privirea, ma simt dureros de singura. Nu stiu exact la ce ma astept, insa uneori ma simt atat de departe de tot ce ma inconjoara! Cred ca sufletul nu are memorie. Ar trebui totusi sa posede asa ceva, i-ar fi mai usor...mi-ar fi mai usor. Minunatele idei si constatari la care am ajuns...nimic. Nu am stiut niciodata si nici nu am sa stiu cum e mai bine, nici macar pentru mine, sau poate mai ales pentru mine. "Daca esti in regula cu tine, vei fi si cu ceilalti"; eu nu ajung la niciun punct stabil cu nimic. Chiar daca ajung la bine, nu stiu cum sa fac fata. Cred ca experienta te face mai puternic, atat cat poti fi perceput ca un om puternic. Cu acest gen de forta interioara te nasti, ea te tine legata de pamant, de real, de concret. In momentul in care doar te izbesti de pamant, in cadere, nu te intareste. Atunci cand te simti stingher aici jos si cauti fara incetare si fara raspuns, clar, realitatea imediata nu-ti da forta.
Eu si baloanele mele de sapun...

Daca...

Fara sa vrei sau sa poti schimba asta, esti pus sa traiesti in locul altcuiva...cu tot ce presupune viata aceluia, fara sa stii daca situatia asta e provizorie sau permanenta.
Asta da schimbare, adrenalina, viata tumultoasa...
Ai fi acelasi, ai face aceleasi lucruri ca in... "viata ta"?

"Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie."

M-am trezit devreme azi, pe acelasi fond al vremii neprietenoase. Se pare ca nici azi nu ma voi bucura de toamna. Ceva trist se intampla. Mi se fura ceva vital, aerul toamnei.
Dupa primavara - anotimp mult elogiat in poeme nemuritoare si sub auspiciile caruia sunt nascuta, ca o floare de mai ce ma aflu - toamna e de departe favorita mea.
Nu coloritul frunzelor ma atrage, catusi de putin. De fapt ma tot intreb ce vad oamenii atat de frumos la aceste frunze...moarte! E trist! Hey, copacii raman goi si infrigurati. Ce e asa spectaculos la asta?
Nu. Eu iubesc mirosul toamnei. Nimic nu poate si nu ii concureaza. Exceptand zilele de felul asta, cand sunt prizoniera in casa, toamna are un soare doar al ei, dulce, caldut si zambitor, ce imi surade doar mie. Aerul e calm, in ciuda agitatiei ce pare sa puna stapanire pe oameni, un aer cuminte si aromat. Dar sa lamuresc un aspect; eu vorbesc de toamna la tara, la mine acasa. Aici m-am intalnit, la propriu, cu toamna, zilele abia trecute. Puternica, fragila, dulceaga, cu adierea ei calduta si parfumul inconfundabil. O tanara care nu e nici femeie, nici copil; are insa siguranta farmecului sau. Aurie. Usor adormita dar proaspata.

Dulce-amarui. Asa este mirosul toamnei.

Despre nimic

ai cazut si ai invatat sa triesti fara aripi
si musti din suflete
Traiesti noptea,
comoara intregii lumi

ingeri cuminti si tacuti
merg in siruri spre Dumnezeu
cer iertarea inceputului
se tanguiesc pentru sfarsit.

sunt zilele mai scurte
cand patima te apropie de zid.
Reci si umede
te atrag spre nicaieri
Maini negre

te gust din nou.
Din coltul cercului desenat pe tavan
s-a desprins un fluture
frica albeste greseala.

nimic e limita
pacatuiesti prin simtire
se roaga pentru tine ingerii cuminti
se roaga ca sa uiti...

Come lay beside me, this won't hurt, I swear...

Could you be there? 'Cause I'm the one who waits
The one who waits for you...

File din cartea albastra de pe masa (1)

Cum am invatat sa fac baloane din guma de mestecat

Destul de greu am invatat. Ca si mersul pe bicicleta, datul pe gheata si ...cam atat. Coarda nici acum nu stiu sa sar si inca imi e frica sa ma urc intr-un topogan inalt. Sunt un antitalent al oricarui joc cu mingea. Sunt plictisita, un pic ambigua si total neinteresata. Mai pasiva decat am fost vreodata. Nu pentru ca as fi avut vreo revelatie latenta ci doar pentru ca am obosit.
Vedeam totul si pe oricine in propriul mod, colorat si dulce. Stiu cum sunt oamenii, imi dau seama, mai lesne sau nu, insa eu consideram orice om bun, frumos. Niciodata nu imi aminteam raul, dimpotriva.
Dar m-am plictisit. Nu pentru ca as considera ca e timpul sa ma ocup de mine insami. Nicidecum. Ci pentru ca oricum fiecare are o parere extra buna despre el. Eu deja aduceam un surplus.
Plictisita...poate indiferenta. Cunoscuti sau nu, am fobie de orice inseamna contact interuman. M-am plictisit sa mai raman siderata la orice noua minune pe care ai mei semeni o pun in scena.
Destul de greu am sa invat, insa imi va reusi. Imi voi aminti si voi vedea doar ce mi se prezinta. Poate.
Cel putin, baloanele de guma ma fac fericita.

Imn 1

Lasa in urma caii-naripati
Sa zboare cu aripi
de cer
ceva de la tine e sclipirea
de dupa rasaritul de soare
cand aprinzi cu-o singura suflare
taine din timpuri paralele.

Flaute si tobe de-ti canta
e imn de viata
Asculta!
caci te-ai nascut in celula
de dinainte de vreme.

Glasu-ti se pierde in mine
roaga-te,
tanguieste si cere
de la timp putina uitare
de-a ramane pe fundal de vapaie.

din ciclul SF...sau: cum sa intoarcem pamantul cu fundu'-n sus?

Ce rost sa te trezesti dimineata? Presupune sa mergi la somn devreme, iar asta e chiar urat. Noaptea e cea mai delicioasa parte din cele 24 de ore ale unei zile. O noapte de nesomn se recupereaza in 8-9 zile; dupa un calcul sumar sunt pe minus cu mult. Ne trezim dupa pranz, deci. Asta e bine. Jumatate de zi "compromisa".  Nimic rau. Oricum nu as face nimic daca m-as trezi dimineata. Afara e cald si caldura ma indispune groaznic. Plus, sunt fericita posesoare a unei portii de lene considerabila. Vad ca nu fac nimic, insa nici macar nu vreau sa fac ceva. Cota maxima de inutilitate. Mai deschid un ochi, vad ca lumea lucreza, job-uri, nebunii...si il inchid la loc pe ochi. Mi-e bine asa. Mare noroc cu respiratia: proces reflexiv, de inalta autoconservare. Asta mai lipsea sa imi bat capul sa respir.
De lene ce imi e nu mai suport pe nimeni. Poate doar pe emo kidz. Am un mare regret: pe vremea cand eram eu o liceanca dark nu era curentul asta. Eu ii iubesc pe emo. Cine ma cunoaste stie. Placa de intreptat pleata nu ma pasioneaza, insa ii iubesc pe emoizi. Nu sufar pe nimeni, mai ales bloggerii. Fie sunt domnisoare sensibile, visatoare(a se citi plangacioase), fie "realiste" si "intransigente" [eu sunt artista, nu fac parte din nicio categorie], fie sunt tineri cavaleri in armura ruginita, feroce si observatori fini ai realitatii sau pur(i) si simpl(i)u romantici incurabili. Sunt blog-uri foarte bune, indubitabil. Dar nu despre ele vreau sa vorbesc. Sunt chiar antisociala. Ar putea foarte bine sa plece toata lumea, cat mai departe, ca oricum nu face altceva decat sa se planga, sa se tanguiasca. Daca as avea puterea sa fac toata lumea sa dispara oricum mi-ar fi prea lene sa o fac. Cui ii pasa? Oameni obositi si dezinteresati. Tristi si amarati, v-ati nascut ca sa va plangeti de mila. Idealul meu in viata e sa ma plang, dar sa o fac atat de bine incat sa-mi atrag si adepti. Sensibilitatea mea iesita din comun, sau dimpotriva, duritatea mea, sunt noutati incontestabile. Fugi domnule de aici ca nu te cred deloc! 
Cu toti! Hideti cu toti! Ne jucam de-a viata, o facem cat mai moarta!
Sunt convinsa ca atunci cand ti-a dat viata, mama ta nu a spus: uite! am dat moarte unui om. Nicidecum. Dar ai avut tu grija, sa-ti omori viata. Nu inconstienta, nici prostie...dincolo de asta! E culmea, culmilor: sa fii atat de lipsit de consideratie incat sa nu-ti apreciezi propria viata...a ta!!! E a ta, tu, muritor nenorocit, doar asta ai, si nici macar pentru totdeauna. Ai o viata, limitata, si o distrugi si pe ea! Ce rost are?!
Mi-e lene sa ma mai gandesc la asta, m-am plictisit de voi, nu va mai sufar.
Iubeste-ti aproapele!...cand o sa-si respecte el viata, atunci!

Vitralii

S-a spart fereastra Bisericii
si te-ai ascuns in mine;
Pana de pescarus purtat de Dumnezeu
Te-au tras afara din privirea mea.

Te vad in ciobul rosu de vitraliu
Icoana palmei mele stangi
si-am sa te strang, si-am sa te leg de mine,
in legamantul meu tacut.

Raman nemiscata in ochiul de sticla
Nu vreau si nu pot sa mai strig
Cand totul dispare in umbra
Noi nu uitam sa cantam.

Se trezesc ingeri in rastimpuri,
sa deseneze linii pe pamant,
Sa zamisleasca o floare sau poate,
un nou inceput.

Am sa ma nasc si-am sa traiesc in perpetuum
asa cum din vazduh se naste-orizontul
Inchisa in pleoapa ta dreapta
ridic Biserici din pamantul cel sferic.

Oameni mici

Am făcut din mult puțin, am redus la minim și mi-a plăcut. Mi-am luat ceașca de cafea în mână, am sorbit de două ori și mi-am zis că azi e ziua.
Ai un an peste 20, adică ai schimbat deja ceva...prefixul. Așadar ai 21 de ani, vârsta biologică.
Nu cred că are cineva stupida pretenție să știi cine ești...în afară de mine. Eu vreau, dragii mei din aceeași generație să știți cine sunteți, ce vreți de la voi, de la noi, de la lume, de la viață în general. Vreau să aveți o imagine clară a ceea ce sunteți, vreau să aveți câteva date generale. Lucrurile pe care le experimentezi, guști, înveți în liceu. Experiențele care au loc înainte de 20 de ani; nu pentru că spun eu că se inatmpla atunci, ci pentru că asta e mersul firesc al lucrurilor. E destul de trist ca la 21 de ani să ai atitudine de 17, să te compoti fix ca un puber exasperant. E greu și pentru tine - înseamnă că ai trecut peste o perioadă importantă, și o trăiești acum - , e greu și pentru noi, cei din jur - care ne așteptăm să avem în față un om ce a trecut deja de perioada asta - .
Am rămas profund șocată în ultima vreme de reacții, de atitudini nepotrivite. Asta după ce abia îmi revenisem după anul 1 de faculta, când credeam că m-am întors în timp în primul an de liceu. Te aștepți ca după terminarea mirificului liceu să fii mai ok cu tine însăți. Dar nu!!! Kinderi în cel mai înalt grad. Am zis că poate unii își revin mai greu. Nu!!! Nici asta. Sunt persoane care își revin și altele care dimpotrivă nu-și revin deloc, absolut, niciodată. Se macină ei, îi toacă mărunt și pe cei din jur. Dar sunt drepți, maturi, deținători ai adevărului suprem; oameni destoinici și capabili, cu privire dreaptă, încrezătoare, nepătata. Ete Fleoșc! Oameni mici care nu știți să visați și mai ruinați și visele altora. Care trăiți adolescența după 20 de ani!
Eu când spun că știam mai multe când eram mai mici, pierzând odată cu vârsta din ce în ce mai mult, urlați la mine să mă maturizez. Nu, nu! Lasă așa.
La voi maturizare înseamnă un job, unde muncești pe rupte, pentru că de bani avem toți nevoie, sunt dureros de necesari; maturizare înseamnă să-ți porți singur de grijă, să fii responsabil. Să mai ieși din când în când cu amicii (doar amici, de prienteni nu ai timp, asta în cazul în care știi la 21 de ani diferența între amic și prieten), te faci țăndări, că doar alcool și iarbă găsești la orice pas, zaci a 2-a zi, care e duminică, și luni o iei de la capăt. Fie ai pe cineva lângă tine, fie ești single, istoria e aceeași.
Amețești. Dacă stai să urmărești timpul amețești. Se mișcă îngrozitor de repede, dureros. Trece, trece și te trezești la 25. Muncești mai mult, ai nevoie de mai mulți bani, te gândești că poate vrei un copil. Timp pentru el nu vei avea, pentru că ai nevoie de bani, bani ce se câștiga cu o investiție: timp. Relaxare înseamnă concediul de vară, în care îți vei permite probabil să mergi în oarecare insule exotice sau croaziere, unde să te prăjești la soare sau unde să te ia frumos de mână un ghid să-ți prezinte Sfinxul. Te mai întâlnești din când în când cu vechile cunoștințe, ieși cu colegii de serviciu rareori.
Deja la 30 de ani nu vreau să-mi mai imaginez. Nu mai vreau și gata.
Ești matur, pe picioarele tale, te descurci singur, da?
Și?
Dincolo de asta ce mai e?
Bineînțeles, eu privesc din perspectiva mea. Una în care țin cu dinții de ce visam când eram mică. Unde vârsta biologică nu are nici cea mai mică legătură cu cea psihologică. Unde la 21 de ani văd că cei din jur nu știu multe aspecte pe care ar fi trebuit să le aibe bine împământenite, însă sunt "stăpâni pe viață lor".
Să mă facă cineva să înțeleg care e percepția generală despre maturitate. E altceva decât a-ți asuma responsabilități? -și nu, job-ul, câștigul de cât mai mulți bani, nu se încadrează aici-.
E altceva decât încrederea în tine? Decât a privi înainte în culori? Decât a ști ce vrei de la tine, de la cei din jur?

Alexandrina Hristov - Fata merge pe jos
Asculta mai multe audio Muzica »

Porunca 6 - Sa Nu Ucizi!

recunoastere

bine ai venit in uitare
fluturi galbeni

pasesc in nepasare
pe mici cristale de sare

te ating cu gandul
culori de lumina si zare.

alunec spre niciodata
din farama de speranta

trag firele de gheata
din locul numit casa

sfarseste-ma si fa din icoana ta
rana cugetului.

Ain't no angel gonna greet me...It's just you and I my friend.

1.
2..
3...
START!
Ne-o amintim, cu siguranta, pe doamna a carei voce o auzeam in orice film de pe mult exploatatele casete video de dupa Revolutie. Fericire mare, acum cu subtitrarile. Sau...nu?!? Nu stiu la altii cum e, prin alte orase, insa in Bucuresti situatia cinematografelor e cam asa: minunatele "...plexuri" (cele din mall-uri) si celelalte.
In Romania, in Bucuresti mai mult decat in alte orase, nu exista consum de semne. Nu, nu, nu! Exista "a trai din/in simboluri". Nu vorbim de consumerism aici, ci de un mod de viata, un cult. Lasand orice alt aspect la o parte, si limitandu-ma la cinematografe, imaginea e urmatoarea: cine merge la film in mall trebuie sa se integreze peisajului, in primul rand, iar peisajul il cunoastem, mult prea bine: doamne si domnisoare "sclipitoare" si domni "stralucitori", nu simple persoane ci marci in miscare. Acum, daca te integrezi peisajului, trebuie sa te integrezi si spiritului. Mai greu aici. Atitudinea ori o ai, ori ba. Oricat ai incerca, EI te simt. Nu esti de-al lor si gata. Bun! Deci, sa recapitulam: nu mergem la film pentru film ci sa ne afisam. Faptul ca ne si cultivam pe ici pe colo e doar un mic plus:
"Am fost la filmul ala!"
"Si?"
"Si a fost frumos!"
Chiar asa? Interesant punct de vedere, putin probabil sa-l fi luat in considerare inainte, insa acum...!
Si sunt cinematografele de mana a 2-a. Nu e vina lor ca au ajuns asa. Ele, niciodata nu s-au gandit ca va fi nevoie de un anume conglomerat de semne ca oamenii sa fie interesati de un film (aleg varianta aceasta a decaderii cinematografelor, lasand la o parte diversele interese ale diversilor Oameni Importanti). Exista si aici o mica delimitare: exista cinematografe ingrijite si cinematografe cumplite. Iarasi, ele nu au nicio vina. Nici rola de film, nici macar actorii. Cu atat mai putin vina mea ca exista subtitrari, ca tu nu stii sa citesti, dar ai o iubita "elevata", care iti citeste. Nu e vina filmului sau a proiectorului ca e neingrijit cinematograful, cu atat mai putin a mea. De ce te razbuni pe mine, spargand seminte, scuipand cu dusmanie cojile pe jos?
Nu e nimeni vinovat ca eu aleg sa merg la un anume cinematograf, dar e vina ta ca ai 25 de ani, nu stii sa citesti, iti iei "dublajul" tipator la brat si vii sa te cultivi la cinema; ca stai in spatele meu scuipand seminte.
3...
2..
1.
FINISH!
Oameni buni, cu un alfabet suntem cu toti datori! Nimeni nu-ti cere sa stii sa rezolvi formule matematice, insa fii om in limita venitului la cinematograf si cititului de unul singur, a mancatului de seminte la tine acasa.
Dragii mei, semnul de pe tricou nu e mai mult decat atat: un semn. Din nefericire, asta esti si tu, un om ce poarta un semn. Iti spun ca nu face din tine un om insemnat, oricat speri la asta.

Post scriptum: Nici macar nu a fost un film bun.

mai curati...

Citeam acum ceva vreme un interviu cu Cecilia Stefanescu. Imi place stilul ei, maniera de abordare literara, consider ca are talent. Spunea ea acolo un lucru pe care l-am auzit de atatea ori incat pare o copilarie: cititul iti imbogateste vocabularul. Aspect infailibil, probabil de aceea propozitia isi pierde din valoare. Imbogateste vocabularul, iti confera fluenta in gandire, in vorbire, iti dezvolta imaginarul. Ma gandesc de ceva vreme la reciclare. Nu la tomberoanele cu "fiecare lucru are locul lui". La o extrapolare a idei budhiste de reincarnare ma ducea gandul. La reciclarea de oameni. Poate parea grav, mult, totalmente extremist, insa in mod sigur si oamenii sunt reciclati (a nu se citi oamenii sunt deseuri, ci doar actiunea de a preschimba ceva cu scopul de a fi refolosit). Nu vad prin asta o decadere. Nicidecum. Spre exemplu, cititul ajuta la reciclare, un film bun de asemenea, muzica cu precadere. Vad orice aspect din mediul inconjurator, orice om cu care intri in contact un agent de reciclare. Bineinteles, se poate si in sens invers si schimbarea sa fie in negativ. Cert e ca ne schimbam la un momentdat, intevine un plus sau un minus, ceva se intampla. Nu pentru totdeauna. Eu sunt adepta sloganului "nu ne schimbam niciodata". La modul ca esenta, baza, raman aceleasi. Se poate schimba forma, insa fondul e irecuperabil. Ce produce schimbarile? Lucrusoare multe si nenumarate. De la cele mai marunte la cele mai complexe. Motivul schimbarii este intr-adevar interesant, am experimentat eu insami, am vazut si la altii. De cele mai multe ori esti tragic, trist. Psihologia si psihanaliza in mod sigur pot veni cu argumente, contrargumente, explicatii, insa modul in care simti este in totalitate personal. Mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin, voluntar ori ba, ajungem sa reciclam parti din noi, poate chiar intregul, indiferent de motiv sau magnitudine.  Destul de bizar, insa schimbam mici aspecte, suntem capabili de asta, dar nu putem sa schimbam datele generale; trist imi pare atunci cand, in urma reciclarii rezulta uratul, iar lucrurile asa stau de cele mai multe ori.

ce vrei sa devii cand o sa fii mare?

Am infiat un iepuras. L-am gasit pe strada, amarat, ud, mucegait, un pic decolorat, dar zambitor. Avem un nou membru in cutiuta. Nu am reusit, in ciuda eforturilor, sa scot toate petele, insa e uscat si curatel acum. Si "e desenat frumos", "a fost al unui copil din strainatate".
Ma tot intreb cine sa-l fi abandonat si de ce. Sau poate l-a ratacit cineva?Poate a plans la pierderea lui?
Saptamana asta este la mine, si are magia de a ma binedispune de cate ori il vad. L-am purtat cu mine pretutindeni azi.
In plus, am avut o revelatie. Cand am sa ma fac mare vreau sa fac o casa de papusi abandonate.

...or not!

Too much love will kill you
Just as sure as none at all
It'll drain the power that's in you
Make you plead and scream and crawl
And the pain will make you crazy
You're the victim of your crime
Too much love will kill you
Every time...

life in cartoon motion...

Hurry boy, she's waiting there for you

Seems that all I really was doing was waiting for you

Imi rasucesc degetele in jurul gatului tau
Te absorb in mine
esenta primordiala a fericirii.

din chitara fara corzi se aude
cantecul linistii.
canta singura catorva visatori.

in urma ta cerul cade
imi taie pielea
sangerez vazduh.

se ciocnesc doua stele.
se imbraca noaptea in vesnicie,
ma agat de nemurire.

nu exista fara
dar sunt prea putine
clipele fara de vina.

la oameni ma gandeam

Era candva o iarba mai verde si un aer mai curat. Ne puteam intelege, impaca, chiar iubi unii pe altii. Dorintele si libertatea noastra nu raneau, nu loveau, nu ingradeau. Credeam in El, iar Sfantul era doar unul, nu mii de chipuri cioplite. Iar a crede nu era semn de slabiciune, ci de a sti. Puteai sa te cobori in tine , sa te asezi in genunchi in propriu-ti suflet si sa te rogi. Nu cunosteam desertaciunea. Stiam exact cat ne trebuie si nu iroseam, nu aruncam parti din noi in vant.
Nu stiam de a ucide, de a uri, a murdari. Totul era de ajuns si nu ne trebuia nimic in plus.
In caz ca ai uitat.



Pearl Jam - I am mine
Vezi mai multe video din Muzica »

Furam nopti, zilele sunt ale tuturora

In lumea ta sunt nereguli scrise
ca atunci cand zambesti
se opreste o secunda s-o astepte pe cealalta.
Ai tu o anume putere
de-a chema aripile de ingeri
sa demolam orasul cu ele.


desenam firele de iarba din creion
Ne jucam si omoram cate un stol.
de-naripat somn.
Secretul nu trebuie pastrat.
Vom spune lumii ca un rau a incetat.

Profanul intareste ispita
de-a rade in hohote cu clipa
Cu-atemporalul minut
Facut scrum de-un simplu cuvant.

say your prayers little one...

Hush little baby, don't say a word
And never mind that noise you heard
It's just the beasts under your bed,
In your closet, in your head...

...whatever!

1000 de cuvinte aruncate, cu care am sa te ucid. Si imi va placea. 2 secunde ingemanate pe care am sa le tai in mici bucatele. 1 dorinta. Doar una singura. Dumnezeu a facut pamantul in 6 zile si S-a odihnit in a 7-a zi. Pentru un mar renunt la nemurire. Si ma vand pentru 1 idee.
10 seringi in creier. Si boala. Sufar de prea multa viata. 
Adevarul se vindeca, nu mai plange. Se vindeca. Oricum.
Sunt cu taisul pe inima ta. In 3 zile am sa-ti fac realitatea. In a 4-a plec.
70 de soapte fara inteles. Boala... Prea multa viata. 60 de minuni, dintre care 5 false.
Din tarana esti...si zilnic te calci in picioare. Ce fericire, esti incaltat.
Imbatranim zilnic. Suntem fericiti. Semanam seminte de ura. Maine avem fructe.
55 de fructe de ura nasc teama. Nu am incredere. Respir. Boala... Multa viata.
Vezi? 3 culori amestecate cu negru. Construim. Darmam...Construim din nou. A ramas un singur cuvant. Esti mort, ce bine!
99 de certitudini, fluturi si un curcubeu. Boala... Viata.

do something that's never been done

De nostalgie si liniste...

Verde!!! Verde!!!

El e un duh pufos si bineinteles, lampa sa cea fermecata. Mai erau acolo avioane, melci cu casute uriase; asteptau toate sa le descopar.
Cum sa vrei altceva, cand gasesti totul la indemana? Cum sa treci nepasator pe langa o floare, sa ignori norii cei jucausi, sa nu te bucuri de aerul noptii, de verdele proaspat al ierbii? Sa nu ramai ore intregi privind stelele unui cer de vara?
Din lucruri marunte peste care majoritatea paseste nepasatoare se compune fericirea. Din a fi capabil sa te bucuri de ce a lasat Dumnezeu sau Big Bang, oricum vrei sa-i spui. Nici macar nu e vorba de magnificele concepte pe care le exploatam, le murdarim si le prost intelegem noi. E vorba de tine, de a te intalni cu tine, sa verificati daca va mai recunoasteti. E vorba de sufletul copilului care merge si mangaie o floare, pentru care norii sunt ca o carte de povesti. Abia cand vei sti ce-i cu tine, vei putea sa indraznesti sa te referi la adevar, cinste, respect. Nu sa spui ca stii. Sa lasi capul smerit, sa incerci sa intelegi. Nimeni altcineva nu te va face sa intelegi, afara de tine insati.
Eu nu stiu. Insa orice mic lucru ma bucura, fie mirosul diminetii, o floarea-soarelui, norii cei cu fantastice povesti, o privire de copil alaturi de care vad acelasi cer. Lumina vine din noi, in primul rand, cunoasterea din smerenie, fericirea din mici lucruri colorate. Important e sa ai o cutiuta in care sa aduni minuni; sau un suflet, daca vrei. Doar sa stii ce sa aduni.

There's nothing like a first kiss...

it's just like you imagined...

tine

Sunt fire de nisip
Sau picaturi de roua pe buza ta
de jos
In sus, spre firescul asteptat
Sta o calimara cu cerneala
Pe masa de scris
povesti de dragoste.

un fir de iarba
doua
trei
se succed secundele noastre
“Suntem nemuritori!” strigai
“asa-i, asa-i” spunea copilul
de langa tine.

Se loveste usor
de tine
marea,
Frumoasa faptura
Imprastie de-a lungu-ti
Soapte.

frunzele vorbesc
de tine
Tu taci si eu ascult
de tine
"Suntem nemuritori!"
ce bine.

"All colors are the friends of their neighbors and the lovers of their opposites."
"Great art picks up where nature ends."
"I am out to introduce a psychic shock into my painting, one that is always motivated by pictorial reasoning: that is to say, a fourth dimension."
"I work in whatever medium likes me at the moment."
"If a symbol should be discovered in a painting of mine, it was not my intention. It is a result I did not seek. It is something that may be found afterwards, and which can be interpreted according to taste."
“If I were not a Jew… I wouldn’t have been an artist, or I would be a different artist all together.”
"In our life there is a single color, as on an artist's palette, which provides the meaning of life and art. It is the color of love."
"My name is Marc, my emotional life is sensitive and my purse is empty, but they say I have talent."
"Will God or someone give me the power to breathe my sigh into my canvases, the sigh of prayer and sadness, the prayer of salvation, of rebirth?"
"Will there be anymore!?"
"We all know that a good person can be a bad artist. But no one will ever be a genuine artist unless he is a great human being and thus also a good one."
"Only love interests me, and I am only in contact with things I love."

Pentru ca astazi sunt fix 121 de ani de la nasterea lui M. Chagall, si prietenul nostru Google este in tema. Am gasit aceste citate pe minunatul taram Wikipedia. Personal, consider ca Chagal reuseste perfectiunea imbinarii simbolismului cu impresionismul, intrega sa viata si simtire sunt acolo, atat religiozitatea cat si mediul din care provine.

Oh baby, I've been flyin'

Vineri

M-am trezit foarte speriata dupa cele 20 de minute de somn, probabil din cauza unui vis. Ceasul imi arata o ora oarecare. In ultima vreme orele si zilele isi pierd conotatia temporala. Masor timpul in tine; tu esti masura a toate si toate le masor prin tine.
Cat de sus se poate inalta omul? Cat isi permite. Sau cat de sus este purtat. Stiam ca trebuie sa existi pe undeva. Te asteptam doar, caci prin tine pot atinge cercul cel mai inalt; e locul acela in care simti ca te-ai inaltat atat de mult incat orice sentiment este in stare pura. Nu e despre a intelege, ci despre a simti, a sti de la sine. Si este despre tine. 
Este pentru totdeauna... absolutul nu moare niciodata!

Exista acel moment ciudat, inexplicabil, ce te poarta cu el, pana-ntr-acolo incat nici macar nu mai stii de tine; nebunia care indata ce a trecut te lasa secatuit de orice urma de vointa. In timpul careia nu mai stii de tine, de ce este in jurul tau, de bine sau rau. Nu te mai stii, nu te mai recunosti, nu vrei sa te mai privesti tocmai pentru ca nu e nimic acolo. Starea de profunda pustiire.
Ca si cum te-ai invarti in loc...cazi...insa nu se opreste! Simti in continuare vartejul ametitor. Nu ramane nimic in urma. Doar sec si gol...si durerea de cap.

M-am trezit...

Acum cateva luni, un status ce avea aceste versuri ma trezea mereu din euforia mea bonavicioasa. Acum ca sunt treaza si euforica, se prea poate sa inteleg mai multe.

Tout ce qui maintenant
Te semble déchirant
Demain sera pour toi
Un souvenir de joie

:)

Titlu...? ! ? NU

Azi sunt darnica. Am sa impartasesc oricui vrea sa ma asculte, dar mai ales celor ce nu vor, gandul meu de dimineata.
Am stat locului o clipa si m-am gandit la inconstienta, la neputinta noastra. La cum alegem sa trecem peste durere, infrangere, umilinta. In cele mai neasteptate moduri, asta este cert, bineinteles, sub influenta propriei personalitati. Cea mai usoara cale de vindecare: invinovatirea, foarte rar autoinvinuirea. Cum sa fie altfel decat linistitor gandul ca cineva este vinovat pentru...orice. E aproape firesc sa se intample asa. Doar ca nu ne multumim doar cu asta. Nu!! Trebuie sa reusim sa-l facem pe el, pe "vinovat" sa se resimta. Si daca el nu vrea? Ca doar e fara scrupule, un marsav si un meschin...in astfel de cazuri, de urgenta, apelam la artileria grea...cumva, trebuie sa-si dea seama, miselul. Pana la urma, nici macar nu stiu ce doare mai mult: suferinta ta sau modul in care aceasta se manifesta? Amar este gustul propriei injosiri, pentru ca in definitiv cu asta ramai: cu sentimentul a tot ce ai facut si a ramas fara raspuns, a tot ce erai gata sa sacrifici si ai sacrificat, fara a schimba ceva.
Ce nu te omoara, te face mai puternic? Nu. Te face mai batran. Iti mai fura o zi din copilarie. Am o furie nemarginita asupra incapacitatii de a-ti controla simtirea, dar mai ales asupra sentimentului de dupa, cand ajungi, inevitabil sa te gandesti: "pentru ce tot?". Tristul adevar e ca ne aducem foarte rar aminte de ce se presupune ca am invatat, asta daca invatam vreodata ceva. Nu facem decat sa-i furam copilului din noi o zi, sa-l imbatranim.
Oare e atat de greu sa ne oprim, macar o clipa si sa ne amintim cum era atunci cand parea totul posibil, cand stiam totul dintr-o privire, cand ceea ce ne apara era tocmai inocenta si fragilitatea?!? In mod sigur un copil s-ar descurca de minune in locul nostru. Ce-i drept, noi dezvoltam aptitudini complexe, insa le uitam pe cele elementare, ale sufletului. Si-apoi, nu e ca si cum ar trebui sa ramai un copil, ci sa pastrezi esenta a ceea ce ai fost. Mi-e cu neputinta sa cred ca anii au o asa mare influenta asupra noastra, ca minutele, orele si lunile care trec ne fac sa uitam chiar atat de mult.
Cum sa-ti uiti sufletul? Si daca totusi faci asta, nici macar locul unde l-ai uitat nu ti-l amintesti? Pentru ca el e al nostru. Probabil singurul lucru in totalitate al nostru e sufletul. In momentul in care nu mai ai vesti de la el, e clar ca l-ai uitat pe undeva. Mai cred eu ca nu-l dai nimanui. Nici macar cand iubesti; este poate, o metafora simpatica, insa sufletul ramane al tau. Asta pana in momentul in care uiti de el, nu-l mai cunosti. Nu te mai cunosti. Ce te face sa crezi ca altcineva e vinovat de asta? Durerea e ciudata si ia forme si mai ciudate.
Intelege-te si accepta-te. Opreste-te putin. In definitv, nici macar nu e greu.
Am plecat la joaca...

Pentru voi

Vreau si eu un mar verde cu gust de mar rosu. Te vreau pe tine asa cum esti. Am nevoie de departare pentru a fi aproape si de tine pentru a zbura.
Desenam clipe, le punem in sertar pentru mai tarziu. Visam acum si ne jucam cu fluturi. Cantam si radem si suntem fericiti. E filmul nostru, jocul nostru in care ne stabilim regulile dar mai ales NEregulile. Si zbor si pentru prima data nu sunt singura si pentru prima data plang de fericire si...
Vreau un cer colorat si o acadea. Sa ma joc pe strada vreau.
Cum sa fie rau si complicat cand totul e simplu si frumos? Cliseu sau nu, depinde doar de noi...in totalitate!
Am invatat mult. Poate nu tot ce trebuia invatat, insa, am invatat ce stim dintotdeauna si uitasem pentru moment. Iubirea chiar e totul, doar sa stii sa o respecti si intelegi.
Probabil sunt binecuvantata mai mult decat speram, fiindca voi doi, m-ati facut sa vad din nou minuntea acestui lucrusor asta atat de mic numit incredere.
Vreau sa zbor! Cel mai mare vis al meu.... Dar stii ce? Azi cred ca am sa pot. Simt si stiu asta. Mai stiu ca nu sunt singura si ca dincolo de tot ce stiti voi, oamenii realisti, adultii responsabili, exista lumea aceea minunata. Nebunie, ignoranta, aiureala, imaturitate...nici macar nu-mi pasa. Nu vreau sa cunosc lumea voastra, nu o vreau. Am fost acolo si nu mi-a placut. Deloc! Raman aici la mine, unde cerul nu e niciodata prea sus, unde zambesc si colorez secundele. Copilaria? Niciodata nu se termina. Sa ma maturizez? Sa ma trezesc, spui? Sunt poate mai treaza decat vei fi tu vreodata...poate.
Vreau o inghetata cu gust de Luna plina...pentru voi, doi.

                Trec 

Nu este despre inceput sau sfarsit
Ci despre starea de mijloc
A Celui Puternic
Cand nu te sperie moartea

Din Tine s-a nascut durerea
Prin ea voi trece
Caci m-ai ales sa stiu pacatul
De-a nu mai crede

Toate de-ar fi la fel
Nimic nu e ca la-nceput.

Din legea firii sunt nascuta
Ma-mbrac cu clipa abia trecuta
Intotdeauna las in urma
Tacerea gandului si vantul.

Minunea mea

Haide sa vorbim! Despre ce credeai ca va fi si ce e acum. Despre cum vedeai totul. Despre ce esti.
Crezi ca te cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Simti mereu nevoia sa ma caracterizezi pe mine. Si daca eu sunt gri spre negru, te cureti tu automat.
Haide sa vorbim! Sa-ti spun ca doar tu contezi. Ca sunt asa cum ma desenezi. Si ca fraza mea fara noima iti va rasuna vreodata in gand. Si te vei gandi unde ai auzit asta. Hai sa vedem de ce ne-am intalnit. Hai sa ne certam cu destinul...sau cearta-ma pe mine. Sunt gri spre negru. Asa ma vrei tu. De ce sa-ti arat culorile?
Ma cunosti mai bine decat te cunosti. Insa stii atat cat vezi?
Eu nu renunt la tine...dar renunt la mine. Ma vrei asa cum m-ai desenat tu, nu asa cum sunt eu.
Ma cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Calea ta e cea de urmat si tu hotarasti binele si raul, tii adevarul si drumul drept in mana stanga.
Atat de ocupat sa ma vezi pe mine incat uiti de tine, de ce vroiai, de cum sperai. Si eu?
Eu merg pana la capat. Am sa fac totul. Pentru tine. Pentru ca meriti si pentru ca eu te vreau asa cum esti.
Ma cunosc mai bine decat o vei face tu vreodata, decat crezi ca o faci sau ai facut-o candva. Pentru ca nu m-ai privit niciodata. M-ai desenat doar.
Am sa fac totul, pentru ca nu cunosc alta realtitate pentru noi, decat cea urmatoare. Si in realitatea asta, am sa fac totul pentru tine, am sa incerc orice. Nici macar nu mai vreau sa ma vezi, sa ma stii. Vreau insa sa te vezi.
Esti unde ai fost intotdeauna si unde vei fi mereu, in locul pe care nimeni, niciodata nu ti-l va lua.
 

Visez si colorat si alb - negru, luminos sau nu

Ma tot gandesc ca o aiurita ce naiba tot fac eu zi de zi de nu stiu de mine. Tot ce se poate sa ma fi uitat in vreun colt de trecut si sa nu stiu cu exactitate unde. Realitatea de acum e ca sunt tare iluzorie. Si eu si universul meu cam prea colorat sau alb - negru uneori. Mi-am propus de ceva vreme sa ma opresc, sa vad ce e cu mine, dar de cate ori vreau sa fac asta, e ceva care ma opreste. Sunt atatea care ar trebui puse la punct, atatea care nu sunt tocmai cum ar trebui. Nici nu mai sunt, nici nu fac, nici nimic... E asemeni unui labirint frustrant. Nici macar noaptea nu scap. Visez! Si visez mult si nu e noapte in care sa nu visez. Daca zilele imi sunt hipnotic de ametitoare, de ce mi-ar fi visele nocturne altfel?!? Si asa ma tot zbat intr-o aiureala totala. De obicei cam stiu cum vor decurge lucrurile, indiferent de situatie. Acum sunt tare incetosata. Nici macar nu stiu ce vreau. As intreba pe cineva, daca as sti pe cine. Partea cu adevarat trista e ca nici macar nu stiu daca vreau sa se schimbe ceva, sau ce sa se schimbe exact.


P.S: Sunt in cautare de busola!!! Cine stie de unde pot procura asa ceva, anunta-ma, A.S.A.P!!!

20

Am taiat speranta visului de ieri
doua secunde se sinucid
AZI m-a uitat, iar MAINE nu ma stie
20 de atingeri in minutul obsesiv repetat.
Rupi legatura cu aerul
te desparti de firesc.


Ti-am scris o aripa
Stii ca plec mereu
ma intorc cu vantul in suflet mereu.
Inocenta durere prin natura existentei tale moi
trezire din blestem.
Legamant al timpului ce sunt.

TE VAD

Respir. Respir si vad. Iar asta imi da dreptul sa judec. Judec. Am invatat ca nu e tocmai bine sa faci asta..."cunoaste si apoi judeca!" Ce inseamna cunoaste? Ma tot gandesc daca si cum trebuie sa cunosti pentru a judeca. Dar stai! Ce inseamna a judeca pana la urma?
Eu ma prezint intr-un anume fel in ochii tai...prin ce vorbesc, prin cum ma manifest...iar tu iti faci o parere despre mine, sau ma judeci intr-un anume fel. E totuna cu etichetare? Unde se termina parerea formata despre cineva si unde incepe a judeca pe cineva la modul negativ? Sau pana la urma, e ceva negativ in toata chestiunea asta?
Am o serioasa problema cu oamenii! Glumeam. De fapt...am o mica zbatere. Daca eu nu pot accepta modul de comportare sau de a actiona al unor oameni, si imi fac mici idei despre ei, e rau? E dovada de judecata de valoare? Sunt...REA? Neintelegatoare? Am eu un lapsus? Consider ca omul e in mare parte ce se "prezinta". Nu cred ca un om care se (re)prezinta intr-un anume fel, care da dovada de carente flagrante este asa doar pe moment. Nu trebuie sa cunosc intreaga substanta a cuiva pentru a-mi face o parere.
TOTI OAMENII SUNT BUNI! sau TOTI OAMENII SUNT RAI! Am auzit ca poti pleca de la oricare din cele doua premise. Mi se pare nu dur, ci de-a dreptul tragic. Oamenii sunt oameni! Daca pleci de aici, nu cred ca poti da gresi, nu cred ca te poti insela foarte mult. Sunt oameni, produs al culturii din care provin, al mediului, al conjuncturii. Nu mai pot si nu mai vreau sa privesc in jurul meu si sa vad oameni cu un anume comportanent si sa le gasesc circumstante atenuante.
Esti ceea ce vrei sa fii, esti ceea ce alegi sa fii! Nu-mi cere mie sa inteleg MOTIVELE pentru care esti asa. Singurul motiv pentru care esti asa cum te afli, esti TU!
Am sa continui sa judec si sa-mi dau cu parerea, am sa continui sa respect in aceeasi masura pe orice om, pentru ca acesta e singurul lucru pe care ni-l datoram unul altuia: minimum de respect!
Daca te vad intr-un anume fel, atitudinea mea va fi aceeasi. Pentru ca suntem aici, impreuna, si ar trebui macar sa fim constienti de asta, de tot ce ne leaga si ne desparte, de cine suntem noi si cine sunt cei din jurul nostru. Dar sa incepem de la noi insine!

         Gri

Fara de noi
Caci suntem incolori…
Si gustam fum
Ne hranim cu aburi de vina
Si muscam din flori!

De maine invat sa vreau
Azi e rece…
Fara a incerca sa te stiu sau fara a te sti macar
De¬-a pururea alb sau gri in rastimpuri
Nu faci decat sa colorezi vazduhul.

Esti al nimanui?
Viata mea oricum nu ma mai vrea
Cu cat incerc, mai mult ma pierd
Ia-o tu…traieste-mi trecutul
Deseneaza-mi prezentul si canta-mi viitorul!