Mintea cea de pe urma

Astazi, am avut proasta inspiratie de a vedea un film la cinema. Film minunat, pe care il recomand, "La piel que habito".
Cred sincer ca nu mai avem mari sanse de reabilitare. Mare parte din film, jumatate de sala (in conditiile in care sala era in proportie de 85% ocupata) a ras. S-a ras isteric, la fiecare scena la nuditate, si cine a vazut filmul, stie in ce context sunt scenele de nuditate. Ca un grup de scolarite la o lectie de anatomie in care se preda organul masculin de reproducere. Am trait una din cele mai intense stari de dezgust si stupefactie. Nu pot si nu am cum sa (imi) explic, cum un om normal la cap ar putea rade minute in sir, in hohote, la filmul asta! Sper doar ca am prins eu o seara de sambata cu o sala de cinema plina de moluste (si acum am ranit sentimentele molustelor). Trec cu greu peste oamenii care "uita" sa-si inchida telefoanele intr-o sala de cinema, teatru, concert, etc, i-as strange de gat pe cei care mai si raspund la telefon (dupa principiul: "CE FAAAACI? EU SUNT LA FILM!!!"), insa pe cei din seara asta i-as fi pulverizat. Sunt PERSOANE care s-au nascut degeaba, si imi asum ideea asta pe deplin.

Ne invartim

Ne prindem de maini si incepem...la inceput incet, apoi din ce in ce mai rapid. Ne tinem strans, strans de tot! Nici nu iti dai seama cand in jur nu poti distinge nimic...pentru ca iarba s-a contopit cu cerul, cu soarele, copacii sunt flori si picioarele tale nu se mai pot opri. Cu cat te invartesti mai rapid, cu atat te inalti si uiti. Ti-au alunecat mainile si ai cazut, dar inca zbori, esti imponderabil. Si pentru 30 de secunde pur si simplu esti ametit, plutitor si nimic din jur nu mai conteaza. Pentru ca rosul si verdele si albastrul s-au amestecat. Nici macar nu mai stii ca respiri, gandurile s-au fluidizat si tu nu te poti opri din zambit.

Si am fost trista jumatate de ora...

Sa fie bine inteles: faceti copii! Nu la xerox, ci din aia adusi de barza. Pentru ca altfel, o sa ma puneti pe mine pe ganduri si am sa stau sa fac retorica efemeritatii vietii. Deunazi, in campul muncii fiind, am dat peste o cerere de reziliere a unui anume serviciu. O cerere intocmita de cineva - poate vreun vecin, poate vreun administrator de bloc -, la care era atasat un certificat de deces. Pentru ca daca mori si nu mai e nimeni care sa fi ramas fara tine sau care sa observe ca lipsesti, tot ce ramane e un certificat de deces intr-un raft cu alte hartogarii.Din tot ce-ai fost, un nenorocit de certificat e tot ce ramane.