vineri, 7 decembrie 2007

Facerea

Copacul vietii si al mortii
De el sta spanzurata clipa
Asteptand sa o reiau..
Si nu o voi dezamagi; niciodata nu o dezamagesc.
E clipa cand ma nasc din noroi, cand tip la Dumnezeu
Ca m-a tras afara din paradis
E clipa cand vad lumina zilei si intunericul lumii, cand respir pentru prima data


Dorm. Mama e buna.
Sunt linistita, pot pacatui.
Am sa devin mama si am sa fiu buna.
TU ierti, fara sa clipesti, si ma Primesti inapoi la pieptul TAU.
Iar eu gresesc, ucid, mint…pentru ca tu esti Atoateiertatorul.


Sper in viata asta si cred in cea de apoi
E firesc sa mi se cuvina si o viata vesnica
Eu sunt Omul, si totul este aici pentru mine…
Inca vorbesc si merg
Va veni vremea cand doar voi vorbi; si atunci va fi prea tarziu
Vreau sa alerg acum…dupa certitudini si fluturi,
Flugi de zapada si adevaruri
Cantece si Frunze
Caci va veni vremea!
Iar atunci te voi privi doar, incercand sa nu te urasc…

Un comentariu:

  1. O poezie surprinzatoare, si desi sunt amator in domeniu, imi pare ca dovedeste o mare rezerva de talent a autoarei. De asemenea, e scrisa intr-un moment de cumpana, strofele 2-3 merg foarte cursiv, ca o rugaciune continuata. Seamana intr-un fel cu Walt Whitman prin strofa a treia.

    In general este o ilustrare a noului om pe care il asteptam si da un semnal optimist pentru viitorul lumii si al artei, de ce nu?

    RăspundețiȘtergere