"Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea/ Cerul a obosit deasupra ta."

Din cateva flori si un zambet larg am sa construiesc vreo cateva zile. Mai pun apoi frunze si aripi de ingeri si ceva note muzicale, bine alese si frumos asezate. Realitate muta, cercetatoare, sfidatoare. Nu mai exista imbratisari, cineva le-a ratacit printre firele de iarba. Acuarele, panze prea pline. File prea incarcate, ultimele cuvinte ingramadite, restul nu mai au loc. Vorbim. Nici acum cuvintele nu au loc, e prea plin de ele. Tacere. Sa mai constriuesc cateva zile. Picaturi de ploaie si cai inaripati, baloane de sapun si o luna plina. Pasi mult prea mici, raman mereu in urma. Incerc sa-ti explic, incerci sa ma convingi. Nu stii ce sa faci, cand de fapt, tocmai asta trebuia, sa nu faci nimic. Incerc sa ma conving ca era inevitabil, ca asa e mai bine (nu stiu pentru cine, e un argument prost), incerci sa-ti explici ca esti departe de orice intentie rea. Iti pasa sau nu, imi pare rau sau nu, oricum nu se vede. Alegerea a fost facuta demult, e un gand care mi-a devenit familiar. Poate data viitoare va fi mai bine.