Titlu...? ! ? NU

Azi sunt darnica. Am sa impartasesc oricui vrea sa ma asculte, dar mai ales celor ce nu vor, gandul meu de dimineata.
Am stat locului o clipa si m-am gandit la inconstienta, la neputinta noastra. La cum alegem sa trecem peste durere, infrangere, umilinta. In cele mai neasteptate moduri, asta este cert, bineinteles, sub influenta propriei personalitati. Cea mai usoara cale de vindecare: invinovatirea, foarte rar autoinvinuirea. Cum sa fie altfel decat linistitor gandul ca cineva este vinovat pentru...orice. E aproape firesc sa se intample asa. Doar ca nu ne multumim doar cu asta. Nu!! Trebuie sa reusim sa-l facem pe el, pe "vinovat" sa se resimta. Si daca el nu vrea? Ca doar e fara scrupule, un marsav si un meschin...in astfel de cazuri, de urgenta, apelam la artileria grea...cumva, trebuie sa-si dea seama, miselul. Pana la urma, nici macar nu stiu ce doare mai mult: suferinta ta sau modul in care aceasta se manifesta? Amar este gustul propriei injosiri, pentru ca in definitiv cu asta ramai: cu sentimentul a tot ce ai facut si a ramas fara raspuns, a tot ce erai gata sa sacrifici si ai sacrificat, fara a schimba ceva.
Ce nu te omoara, te face mai puternic? Nu. Te face mai batran. Iti mai fura o zi din copilarie. Am o furie nemarginita asupra incapacitatii de a-ti controla simtirea, dar mai ales asupra sentimentului de dupa, cand ajungi, inevitabil sa te gandesti: "pentru ce tot?". Tristul adevar e ca ne aducem foarte rar aminte de ce se presupune ca am invatat, asta daca invatam vreodata ceva. Nu facem decat sa-i furam copilului din noi o zi, sa-l imbatranim.
Oare e atat de greu sa ne oprim, macar o clipa si sa ne amintim cum era atunci cand parea totul posibil, cand stiam totul dintr-o privire, cand ceea ce ne apara era tocmai inocenta si fragilitatea?!? In mod sigur un copil s-ar descurca de minune in locul nostru. Ce-i drept, noi dezvoltam aptitudini complexe, insa le uitam pe cele elementare, ale sufletului. Si-apoi, nu e ca si cum ar trebui sa ramai un copil, ci sa pastrezi esenta a ceea ce ai fost. Mi-e cu neputinta sa cred ca anii au o asa mare influenta asupra noastra, ca minutele, orele si lunile care trec ne fac sa uitam chiar atat de mult.
Cum sa-ti uiti sufletul? Si daca totusi faci asta, nici macar locul unde l-ai uitat nu ti-l amintesti? Pentru ca el e al nostru. Probabil singurul lucru in totalitate al nostru e sufletul. In momentul in care nu mai ai vesti de la el, e clar ca l-ai uitat pe undeva. Mai cred eu ca nu-l dai nimanui. Nici macar cand iubesti; este poate, o metafora simpatica, insa sufletul ramane al tau. Asta pana in momentul in care uiti de el, nu-l mai cunosti. Nu te mai cunosti. Ce te face sa crezi ca altcineva e vinovat de asta? Durerea e ciudata si ia forme si mai ciudate.
Intelege-te si accepta-te. Opreste-te putin. In definitv, nici macar nu e greu.
Am plecat la joaca...

Pentru voi

Vreau si eu un mar verde cu gust de mar rosu. Te vreau pe tine asa cum esti. Am nevoie de departare pentru a fi aproape si de tine pentru a zbura.
Desenam clipe, le punem in sertar pentru mai tarziu. Visam acum si ne jucam cu fluturi. Cantam si radem si suntem fericiti. E filmul nostru, jocul nostru in care ne stabilim regulile dar mai ales NEregulile. Si zbor si pentru prima data nu sunt singura si pentru prima data plang de fericire si...
Vreau un cer colorat si o acadea. Sa ma joc pe strada vreau.
Cum sa fie rau si complicat cand totul e simplu si frumos? Cliseu sau nu, depinde doar de noi...in totalitate!
Am invatat mult. Poate nu tot ce trebuia invatat, insa, am invatat ce stim dintotdeauna si uitasem pentru moment. Iubirea chiar e totul, doar sa stii sa o respecti si intelegi.
Probabil sunt binecuvantata mai mult decat speram, fiindca voi doi, m-ati facut sa vad din nou minuntea acestui lucrusor asta atat de mic numit incredere.
Vreau sa zbor! Cel mai mare vis al meu.... Dar stii ce? Azi cred ca am sa pot. Simt si stiu asta. Mai stiu ca nu sunt singura si ca dincolo de tot ce stiti voi, oamenii realisti, adultii responsabili, exista lumea aceea minunata. Nebunie, ignoranta, aiureala, imaturitate...nici macar nu-mi pasa. Nu vreau sa cunosc lumea voastra, nu o vreau. Am fost acolo si nu mi-a placut. Deloc! Raman aici la mine, unde cerul nu e niciodata prea sus, unde zambesc si colorez secundele. Copilaria? Niciodata nu se termina. Sa ma maturizez? Sa ma trezesc, spui? Sunt poate mai treaza decat vei fi tu vreodata...poate.
Vreau o inghetata cu gust de Luna plina...pentru voi, doi.

                Trec 

Nu este despre inceput sau sfarsit
Ci despre starea de mijloc
A Celui Puternic
Cand nu te sperie moartea

Din Tine s-a nascut durerea
Prin ea voi trece
Caci m-ai ales sa stiu pacatul
De-a nu mai crede

Toate de-ar fi la fel
Nimic nu e ca la-nceput.

Din legea firii sunt nascuta
Ma-mbrac cu clipa abia trecuta
Intotdeauna las in urma
Tacerea gandului si vantul.

Minunea mea

Haide sa vorbim! Despre ce credeai ca va fi si ce e acum. Despre cum vedeai totul. Despre ce esti.
Crezi ca te cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Simti mereu nevoia sa ma caracterizezi pe mine. Si daca eu sunt gri spre negru, te cureti tu automat.
Haide sa vorbim! Sa-ti spun ca doar tu contezi. Ca sunt asa cum ma desenezi. Si ca fraza mea fara noima iti va rasuna vreodata in gand. Si te vei gandi unde ai auzit asta. Hai sa vedem de ce ne-am intalnit. Hai sa ne certam cu destinul...sau cearta-ma pe mine. Sunt gri spre negru. Asa ma vrei tu. De ce sa-ti arat culorile?
Ma cunosti mai bine decat te cunosti. Insa stii atat cat vezi?
Eu nu renunt la tine...dar renunt la mine. Ma vrei asa cum m-ai desenat tu, nu asa cum sunt eu.
Ma cunosti?
Mai gandeste-te o data! Si inca o data!
Calea ta e cea de urmat si tu hotarasti binele si raul, tii adevarul si drumul drept in mana stanga.
Atat de ocupat sa ma vezi pe mine incat uiti de tine, de ce vroiai, de cum sperai. Si eu?
Eu merg pana la capat. Am sa fac totul. Pentru tine. Pentru ca meriti si pentru ca eu te vreau asa cum esti.
Ma cunosc mai bine decat o vei face tu vreodata, decat crezi ca o faci sau ai facut-o candva. Pentru ca nu m-ai privit niciodata. M-ai desenat doar.
Am sa fac totul, pentru ca nu cunosc alta realtitate pentru noi, decat cea urmatoare. Si in realitatea asta, am sa fac totul pentru tine, am sa incerc orice. Nici macar nu mai vreau sa ma vezi, sa ma stii. Vreau insa sa te vezi.
Esti unde ai fost intotdeauna si unde vei fi mereu, in locul pe care nimeni, niciodata nu ti-l va lua.
 

Visez si colorat si alb - negru, luminos sau nu

Ma tot gandesc ca o aiurita ce naiba tot fac eu zi de zi de nu stiu de mine. Tot ce se poate sa ma fi uitat in vreun colt de trecut si sa nu stiu cu exactitate unde. Realitatea de acum e ca sunt tare iluzorie. Si eu si universul meu cam prea colorat sau alb - negru uneori. Mi-am propus de ceva vreme sa ma opresc, sa vad ce e cu mine, dar de cate ori vreau sa fac asta, e ceva care ma opreste. Sunt atatea care ar trebui puse la punct, atatea care nu sunt tocmai cum ar trebui. Nici nu mai sunt, nici nu fac, nici nimic... E asemeni unui labirint frustrant. Nici macar noaptea nu scap. Visez! Si visez mult si nu e noapte in care sa nu visez. Daca zilele imi sunt hipnotic de ametitoare, de ce mi-ar fi visele nocturne altfel?!? Si asa ma tot zbat intr-o aiureala totala. De obicei cam stiu cum vor decurge lucrurile, indiferent de situatie. Acum sunt tare incetosata. Nici macar nu stiu ce vreau. As intreba pe cineva, daca as sti pe cine. Partea cu adevarat trista e ca nici macar nu stiu daca vreau sa se schimbe ceva, sau ce sa se schimbe exact.


P.S: Sunt in cautare de busola!!! Cine stie de unde pot procura asa ceva, anunta-ma, A.S.A.P!!!

20

Am taiat speranta visului de ieri
doua secunde se sinucid
AZI m-a uitat, iar MAINE nu ma stie
20 de atingeri in minutul obsesiv repetat.
Rupi legatura cu aerul
te desparti de firesc.


Ti-am scris o aripa
Stii ca plec mereu
ma intorc cu vantul in suflet mereu.
Inocenta durere prin natura existentei tale moi
trezire din blestem.
Legamant al timpului ce sunt.

TE VAD

Respir. Respir si vad. Iar asta imi da dreptul sa judec. Judec. Am invatat ca nu e tocmai bine sa faci asta..."cunoaste si apoi judeca!" Ce inseamna cunoaste? Ma tot gandesc daca si cum trebuie sa cunosti pentru a judeca. Dar stai! Ce inseamna a judeca pana la urma?
Eu ma prezint intr-un anume fel in ochii tai...prin ce vorbesc, prin cum ma manifest...iar tu iti faci o parere despre mine, sau ma judeci intr-un anume fel. E totuna cu etichetare? Unde se termina parerea formata despre cineva si unde incepe a judeca pe cineva la modul negativ? Sau pana la urma, e ceva negativ in toata chestiunea asta?
Am o serioasa problema cu oamenii! Glumeam. De fapt...am o mica zbatere. Daca eu nu pot accepta modul de comportare sau de a actiona al unor oameni, si imi fac mici idei despre ei, e rau? E dovada de judecata de valoare? Sunt...REA? Neintelegatoare? Am eu un lapsus? Consider ca omul e in mare parte ce se "prezinta". Nu cred ca un om care se (re)prezinta intr-un anume fel, care da dovada de carente flagrante este asa doar pe moment. Nu trebuie sa cunosc intreaga substanta a cuiva pentru a-mi face o parere.
TOTI OAMENII SUNT BUNI! sau TOTI OAMENII SUNT RAI! Am auzit ca poti pleca de la oricare din cele doua premise. Mi se pare nu dur, ci de-a dreptul tragic. Oamenii sunt oameni! Daca pleci de aici, nu cred ca poti da gresi, nu cred ca te poti insela foarte mult. Sunt oameni, produs al culturii din care provin, al mediului, al conjuncturii. Nu mai pot si nu mai vreau sa privesc in jurul meu si sa vad oameni cu un anume comportanent si sa le gasesc circumstante atenuante.
Esti ceea ce vrei sa fii, esti ceea ce alegi sa fii! Nu-mi cere mie sa inteleg MOTIVELE pentru care esti asa. Singurul motiv pentru care esti asa cum te afli, esti TU!
Am sa continui sa judec si sa-mi dau cu parerea, am sa continui sa respect in aceeasi masura pe orice om, pentru ca acesta e singurul lucru pe care ni-l datoram unul altuia: minimum de respect!
Daca te vad intr-un anume fel, atitudinea mea va fi aceeasi. Pentru ca suntem aici, impreuna, si ar trebui macar sa fim constienti de asta, de tot ce ne leaga si ne desparte, de cine suntem noi si cine sunt cei din jurul nostru. Dar sa incepem de la noi insine!