Noapte. Fara vise si fara lumini. Noaptea cea mai intunecata. Acordurile pianului revin iar si iar, intr-un continuu vartej. Reusesc sa trezeasca cele mai bine ascunse si nefiresti sentimente ce le-ai avut vreodata. Nu dor, plutesc, intr-o ordine fireasca, asemeni notelor. Linistea cea mai acuta, in care esti doar tu cu muzica, intalnirea atat de simpla si totusi greu de atins. Puritatea instrumentului, divinitatea sunetului, intelegerea, constientizarea. Desavarsirea nu poate fi atinsa de fiinta umana. O mica glumita a destinului: supliciul de a fi creator, insa de a nu fi nicicand asemeni. Frumusete in stare pura, intangibila. Dependenta.
Cautari. Continua incertitudine. Raspunsuri. Raspunsuri multe de tot. Jumatate dintre ele nasc alte intrebari. Cercul nesfarsit.
Intotdeauna muzica, dumnezeiasca muzica.
Un comentariu ingenuu, dacă-mi este permis...
RăspundețiȘtergereFrumoasă certitudine, talentul, în această continuă incertitudine de care pomeneşti. Mă înclin în faţa scrierii tale plină de candoare! Bravo!