Cele cateva secunde de nemiscare dinaintea unei ploi torentiale. Atunci cand totul este in amorteala, stiind ce urmeaza. Vei simti cum toata pielea iti este lovita de picaturi reci, intr-un ropot ametior, halucinant. Pasii tot mai rapizi pentru a ajunge la adapost...adapostindu-te de frici, de ganduri, de evident.
Nu te inteleg deloc! In plus, tin sa-ti aduc la constiinta ca poti fugi, insa nu te poti ascunde. Nu, surprinzator, nu un bufon mi-a spus replica asta.
Daca ai putea sa te opresti doar atat cat sa analizezi unde te afli, ai putea sa mai salvezi cate ceva. Lucrurile insa nu functioneaza asa...am vrut sa spun "din pacate"; dar e din fericire. Fericirea nu stiu cui, se presupune ca a ta, dar o fericire care apare prea tarziu, e costumata in tristete.
Te stiu pe de rost ca versurile unui poem, iar in acele versuri cred si sper! Imi pare rau doar ca acele ceasornicului si-au uitat drumul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu