stii...

Rezerva-mi din cele 24 de ore ale zilei tale, 5 minute. Linisteste-te, pune-ti ordine in ganduri. Uita-te in urma. Cu atentie si obiectivitate. Uita-te la tine acum. 

Nu. Nu vreau sa stiu ce ai vazut. 

Tu stii?

may God's love be with you...always

and being caught in between all you wish for and all you seen
and trying to find anything you can feel, that you can believe in...

michael stipe &chris martin - in the sun
Asculta mai multe audio Muzica »

fetita

Probabil fetita nu are nicio vina, insa regizorul... Daca te determina sa faci ceva e sa NU faci copii, ca poate ajung asa. 

Cu ce am ramas eu dupa vizionarea stimabilei? Ca daca ungi cateva felii de paine nu prea groase, pe o singura parte cu Linco, nici macar nu poti musca din felie(fetita se straduieste sa reuseasca, mai mai sa dea pe ea, ca asta ar fi lipsit, sa-mi arate cum mi-ar sta cu Linco pe bluza), iar daca esti pretentios poti adauga dulceata de capsuni  (CĂPŞÚN, căpşuni, s.m. Plantă erbacee târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate şi cu flori mici albe, cultivată pentru fructele ei comestibile. Fructe care se numesc CAPSUNEEEEE ) SI salam. Am cateva motive intemeiate sa cred CA CApsunii si salamul nu merg impreuna.

culmi

Exista oameni a caror existenta duce mereu la suferinta, pentru care, orice lucru s-ar intampla, este unul negativ. Te nasti sub auspicii nefaste? Exista o lege a compensatiei si platesti acum? Nu cred. In momentul in care capatul unei trairi e mereu dureros, ai cercetat deja extremele trairilor principale. Stii deja ce te poate astepta la capatul unei experiente, ai pe umeri paroxismul sentimentului. Ai iubit pana la limita superioara, sau ai urat. Ai fost innebunit de durere, ai atins nebunia, ai testat limitele morale si sociale. Dar ai reusit sa te salvezi. Acum nu mai astepti nimic, pentru ca nu mai poate fi nimic. Exista, ce-i drept, sentimente variate ce nu le-ai experimentat, insa ai explorat limitele celor principale. Singura stare ce nu se epuizeaza niciodata este cea creatoare. Nu obosesti, nu ai cum sa atingi marginile creatiei. Este intotdeauna salvatoare. Creatia, cultura, au minunata putere de a te ajuta sa renasti, sa te ridici, sa te impaci cu tine insuti. Poate ar fi suficient, daca nu ai simti nevoia colectivitatii, a grupului, fie cat de mic. Singuratatea este, indiscutabil, cea mai nociva amenintare ce planeaza asupra omului. Iar creatia te poarta spre insingurare, atat de ceilalti cat si de tine insati. Nu este atat nevoia de a te regasi in celalalt, cat stringenta autoregasirii. 

Labirinturile au intotdeauna iesiri, pe care le gasesti fie cu ajutorul firului, fie fara el. Dar daca nu ar exista iesire? Un infinit labirint? Daca trairile umane nu ar avea limite? Ar duce inevitabil la moarte. Sunt putini cei care reusesc sa depaseasca situatii critice chiar cu perspectiva unei iesiri; care ar mai fi filosofia, dorinta de viata? Ce ar mai anima omul? Extinctia sta in incapacitatea omului de a se opri? Cel mai probabil. Imi pare ca natura umana nu stie sa-si stabileasca limite.

Dorinta de moarte este cu mult mai puternica decat cea de viata; dar nu orice fel de moarte ci o moarte cu spectatori. Cati sunt cei care se retrag sa-si planga durerea in singuratate? Cati ar merge sa moara singuri, nestiuti de nimeni? Spectacolul grandios oferit de marea trecere, de suferinta suprema sunt impetuos necesare omului. Se va fi vindecat doar cel ce si-a trait suferinta in tacere, cel ce-si va fi explorat durerea pana in cele mai inalte cote de unul singur. Amarul este cel gustat singur, pana la ultima picatura. Dar asta nu te va face mai puternic, ci mai sarac cu o simtire, traita pana la limite. 

un mic mare

Un pic mai bine. :-)

Poezie

Toamna
de Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna au roade bogate
Au şi fructe, şi bucate ,
Mere,
Pere,
În panere.
Prune
Bune
Şi alune,
Şi gutui
amărui,
Cu puf galben
Ca de pui.
Şi tot felul de legume,
De nu le mai ştii pe nume.
 

Indicatii:
Pana data viitoare sa o inveti si sa i-o spui domnului, sa nu te mai certe.

fara titlu...partea a 2-a

Si te-ai dus dulce minune
Si-a murit iubirea noastra...

Ghici ce? Jana nu e moarta, Jana se transforma...

Totusi este trist in lume!
Am:
Un buchet cu miros de toamna, intravenoase cu zambete adunate in cei 21 de ani. Cantitativ, lacrimi dureroase multe, devansate clar calitativ de cele de fericire. Un colt negru, in care asez amarul. Un secret ce ma va ajuta intotdeauna, indiferent ce ar fi. Cateva maini care ma vor ajuta sa ma ridic. Un iepuras mucegait si o simtire ce nu o voi lasa sa moara. Un urs mare care avea cercei cand l-am primit...nopti albe, postere hand made pe pereti, niciodata un tirbuson(insa intotdeauna o nevoie acuta de el), toroipanu', hohote isterice, suzete de 1 iunie, pipotele(diminutiv).
Un soi de indatorire de a juca un soi de fotbal care numai fotbal nu e, dulciuri impartite in mod egal(eu le-am terminat...pot sa mai iau de la tine?), manite mici, mici care cresc groaznic de repede, o parte de lume. 2 ochi verzi. O privire cat o mie de cuvinte de incurajare. Sufletul meu.
Greseli, greseli...cateva lucruri bune.
Un licurici cu zbor de lumina in care-mi pastrez zambetul si fericirea, care-mi va calauzi pasii. Coloram impreuna, atemporal; fara date exacte, fara contabilizari, simt fiecare clipa ce a trecut, o retraiesc iar si iar...o prima data repetitiva si noua mereu.
Aceeasi atitudine de copil plangacios (chiar si la desene animate), ca intotdeauna. Cicatrice vechi si noi. Fericire in stare pura, fluida. Vise....neincapator de multe vise.

Ia eu fac ce fac demult...vorbesc mult!

Eu simt! Oare?

Wow!!! Deci..."wow" inmultit cu infinit si intors pe dos, rasucit si din nou inmultit. As rade daca nu mi s-ar parea cinic sa fac asta...probabil chiar am sa rad in pofida cinismului.
Haide sa iti spun, draga suflete, ceva: lirismul si disperarea sunt doua lucruri distincte. Cu lirismul te nasti; stare de aproape nebunie, de fluiditate a sufletului, de inaltare si zbor in tine insuti. Disperarea e atunci cand ratiunea iti este doborata, cand suferinta sau dragostea pun stapanire pe tine...si te crezi liric. Un grad peste rational e sensibil, din nou nu e liric. Haideti sa facem toti un efort si sa nu mai ne cufundam in "lirism". E chiar induiosator, dar de proasta calitate. Am sa explic: o experienta a ta, sau 2, sau 3 nu te fac un cunoscator, un fauritor de legi generale. Consider firesc sa simti in felul tau, sa ai o ideologie de viata, dar asta nu are de-a face cu mine!!! Deloc, deloc, spre minimul admis de lege!
Daca eu fac un lucru, tu profiti de el si crezi ca sunt usor de pacalit, ca sa nu spun fraiera, in mod clar tu nu ma intelegi, iar eu cu atat mai putin...si lucrurile pot continua asa la nesfarsit! Un gest de-al meu poate ramane fara ecou, cu toata bunavointa si implicarea mea, din simplul fapt ca tu nu simti la fel, iar pentru asta nu e nimeni de inculpat. Insa a legitima un  fapt cel putin bizar pe care il faci, prin simtire, nu mai e bine.