din ciclul SF...sau: cum sa intoarcem pamantul cu fundu'-n sus?

Ce rost sa te trezesti dimineata? Presupune sa mergi la somn devreme, iar asta e chiar urat. Noaptea e cea mai delicioasa parte din cele 24 de ore ale unei zile. O noapte de nesomn se recupereaza in 8-9 zile; dupa un calcul sumar sunt pe minus cu mult. Ne trezim dupa pranz, deci. Asta e bine. Jumatate de zi "compromisa".  Nimic rau. Oricum nu as face nimic daca m-as trezi dimineata. Afara e cald si caldura ma indispune groaznic. Plus, sunt fericita posesoare a unei portii de lene considerabila. Vad ca nu fac nimic, insa nici macar nu vreau sa fac ceva. Cota maxima de inutilitate. Mai deschid un ochi, vad ca lumea lucreza, job-uri, nebunii...si il inchid la loc pe ochi. Mi-e bine asa. Mare noroc cu respiratia: proces reflexiv, de inalta autoconservare. Asta mai lipsea sa imi bat capul sa respir.
De lene ce imi e nu mai suport pe nimeni. Poate doar pe emo kidz. Am un mare regret: pe vremea cand eram eu o liceanca dark nu era curentul asta. Eu ii iubesc pe emo. Cine ma cunoaste stie. Placa de intreptat pleata nu ma pasioneaza, insa ii iubesc pe emoizi. Nu sufar pe nimeni, mai ales bloggerii. Fie sunt domnisoare sensibile, visatoare(a se citi plangacioase), fie "realiste" si "intransigente" [eu sunt artista, nu fac parte din nicio categorie], fie sunt tineri cavaleri in armura ruginita, feroce si observatori fini ai realitatii sau pur(i) si simpl(i)u romantici incurabili. Sunt blog-uri foarte bune, indubitabil. Dar nu despre ele vreau sa vorbesc. Sunt chiar antisociala. Ar putea foarte bine sa plece toata lumea, cat mai departe, ca oricum nu face altceva decat sa se planga, sa se tanguiasca. Daca as avea puterea sa fac toata lumea sa dispara oricum mi-ar fi prea lene sa o fac. Cui ii pasa? Oameni obositi si dezinteresati. Tristi si amarati, v-ati nascut ca sa va plangeti de mila. Idealul meu in viata e sa ma plang, dar sa o fac atat de bine incat sa-mi atrag si adepti. Sensibilitatea mea iesita din comun, sau dimpotriva, duritatea mea, sunt noutati incontestabile. Fugi domnule de aici ca nu te cred deloc! 
Cu toti! Hideti cu toti! Ne jucam de-a viata, o facem cat mai moarta!
Sunt convinsa ca atunci cand ti-a dat viata, mama ta nu a spus: uite! am dat moarte unui om. Nicidecum. Dar ai avut tu grija, sa-ti omori viata. Nu inconstienta, nici prostie...dincolo de asta! E culmea, culmilor: sa fii atat de lipsit de consideratie incat sa nu-ti apreciezi propria viata...a ta!!! E a ta, tu, muritor nenorocit, doar asta ai, si nici macar pentru totdeauna. Ai o viata, limitata, si o distrugi si pe ea! Ce rost are?!
Mi-e lene sa ma mai gandesc la asta, m-am plictisit de voi, nu va mai sufar.
Iubeste-ti aproapele!...cand o sa-si respecte el viata, atunci!